SuperLiga: Un autogol spectaculos a stabilit câștigătoarea meciului UTA Arad – Gloria Buzău
UTA Arad a câștigat meciul disputat pe teren propriu, sâmbătă, împotriva echipei Gloria Buzău, scor 1-0, în etapa a 14-a din SuperLiga.
Prima fază importantă în meciul de pe Stadionul „Francisc Neuman” a avut loc în minutul 13. Diego Ferraresso a fost călcat cu talpa de Tsouka Dozi în momentul șutului, dar nu a primit penalty pentru că se afla în ofsaid în momentul în care a primit mingea. Verdictul VAR a venit după o analiză care a durat 5 minute.
Diego Ferraresso, autogol incredibil în UTA Arad – Gloria Buzău 1-0
Același Ferraresso a ieșit în evidență în minutul 31. Mabea a centrat departe de coechipierii săi, dar fundașul bulgar (născut în Brazilia) al oaspeților a încercat să respingă mingea și a trimis-o în poarta lui Greab, la vinclu!
UTA a cerut un penalty la începutul reprizei secunde, după ce Fabry a căzut în careu, însă slovacul s-a ales doar cu un cartonaș galben, deși reluările au arătat că acesta chiar a fost încurcat de un adversar.
Trupa lui Mircea Rednic a fost aproape de gol în minutul 53. Mihai a primit mingea într-o poziție ideală, la marginea careului, dar șutul său a părut o simplă pasă către portarul Greab.
Formația lui Eugen Neagoe a răspuns în minutul 60, când Budescu a pasat peste apărarea adversă, iar Ciranni a încercat un șut fără preluare, dar a ratat complet execuția.
Greab a fost atent în minutul 63, când Costache a trimis mingea cu călcâiul, și a respins în ultimul moment de lângă bară.
La chiar faza următoare, Popa a respins în față după o centrare a lui Budescu, dar Ișfan a trimis mingea în tribune dintr-o poziție excelentă.
În urma acestui rezultat, UTA a acumulat 18 puncte și se află pe locul 9 în clasament, la egalitate cu Dinamo și Sepsi (de pe 7 ș 8), dar cu golaveraj mai slab. De cealaltă parte, Buzău ocupă locul 13, cu 13 puncte.
Au evoluat echipele:
- UTA Arad: Popa- Dozi, Conte, Poulolo, Mabea (Trif – 82)- Mihai (Râpă – 75), Van Durmen- Cîmpanu (Vuletich – 46), Fabry, (Hrezdac – 67) Omondi (Pedro – 82)- Costache. Antrenor: Mircea Rednic
- Gloria Buzău: Greab- Ciranni, Lovric, Cestor (Tudor – 72), Diego- Albu (Vito – 46), Canadjija- Tavares (Gheorghe – 72), Budescu, Jipa (Pîrvulescu – 46)- Işfan (Matos – 72). Antrenor: Eugen Neagoe.