SuperLiga: Universitatea Cluj revine în fotoliul de lider după victoria cu Petrolul – Cinci goluri într-o repriză
Universitatea Cluj a învins echipa Petrolul Ploiești, scor 4-1, într-un meci disputat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 20-a din SuperLiga.
Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 4-1, în etapa #20 din SuperLiga
Scorul a fost 0-0 la pauză, însă cele două echipe s-au dezlănțuit în partea secundă a meciului.
U Cluj a deschis scorul în minutul 51, când Blănuță a marcat cu o lovitură de cap din centrarea lui Thiam. Senegalezul a făcut 2-0 în minutul 61, după ce a trecut de doi adversari în careu și l-a învins pe ZIma.
Thiam a pasat decisiv și la al treilea gol, iar Blănuță (’66) a punctat pentru a doua oară cu o execuție subtilă.
Papp (’75) a redus din diferență pentru Petrolul și a fost aproape de „dublă” două minute mai târziu, însă Grozav a intervenit și reușita a fost anulată pentru ofsaid.
Scorul final a fost stabilit de Masoero (’87), fundaș central care a înscris de două ori în derby-ul cu CFR din runda precedentă.
Papp a primit al doilea cartonaș galben în prelungirile partidei și a fost eliminat.
Grație acestui succes, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a acumulat 36 de puncte și a urcat din nou în fruntea clasamentului, cu un punct peste Dinamo.
De cealaltă parte, trupa pregătită de Mehmet Topal ocupă locul 7, cu 28 de puncte.
Au evoluat echipele:
- U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Van der Werff, Chipciu – Simion, Oaidă (Silaghi ’74) – V. Rață (Codrea ’83), Nistor (Cristea ’83), Thiam (Bettaieb ’88) – V. Blănuță (Miranyan ’89). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
- Petrolul: Zima – D. Radu, Papp, Huja (Stănică ’69), Ricardinho – Mateiu – Moussaki (Irobiso ’58), Keita, Jyry (Rădulescu ’58), G. Grozav – A. Tudorie. Antrenor: Mehmet Topal.