Skip to content
SuperLiga - Powered by Superbet

SuperLiga: Universitatea Craiova întoarce scorul cu Dinamo și termină sezonul pe podium – Clasamentul final

Universitatea Cluj a învins echipa Dinamo București, scor 2-1, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în ultimul meci al play-off-ului din SuperLiga.

Universitatea Craiova – Dinamo 2-1, în etapa #10 din play-off

„Câinii” au deschis scorul în minutul 12, când Oshima a deviat în propria poartă la șutul lui Mărginean de la marginea careului.

Gruparea din Bănie a egalat în secunda 33 din repriza secundă, când David Barbu (18 ani), care l-a înlocuit pe accidentatul Baiaram, a marcat cu o lovitură puternică de cap, din centrarea lui Mitriță.

Același Mitriță a marcat golul de 2-1 în minutul 61, când a luat pe cont propriu o fază, a trecut printre mai mulți adversari, a avut noroc la o intervenție ratată a lui Olsen, și l-a învins pe Roșca cu un șut la colțul lung.

Grație acestui succes, echipa antrenată de Mirel Rădoi a acumulat 40 de puncte și termină pe poziția a treia. Va juca în preliminariile Conference League.

De cealaltă parte, trupa lui Zeljko Kopic a suferit a șaptea înfrângere din play-off (o victorie și două remize) și a încheiat sezonul pe locul 6, cu 31 de puncte.

Au evoluat echipele:

  • Universitatea Craiova: S. Lung – Ndong, Mogoș, Screciu, Bancu – Mekvabishvili, Oshima – Houri, Mitriță, Baiaram (Barbu ’24) – Safira (Lukic ’75). Antrenor: Mirel Rădoi
  • Dinamo: Roșca – Costin, Patriche, Homawoo, Opruț – Olsen, Mărginean (Caragea ’59), Cîrjan – Milanov, Perica (Abdallah ’72), Al. Pop (Politic ’64). Antrenor: Zeljko Kopic.

SuperLiga, clasament final play-off

Loc/EchipăGolaverajPuncte
1. FCSB18-952
2. CFR Cluj17-1143
3. Universitatea Craiova13-1140
4. Universitatea Cluj12-1539
5. Rapid București12-1733
6. Dinamo București10-1931*

FCSB va juca în preliminariile Champions League, CFR Cluj în cele din Europa League, iar Universitatea Craiova și Universitatea Cluj vor încerca să ajungă în faza principală din Conference League.