Sari direct la conținut

SuperLiga: Universitatea Craiova, spectacol ofensiv la debutul lui Mirel Rădoi. Victorie cu Poli Iași

HotNews.ro
SuperLiga: Universitatea Craiova, spectacol ofensiv la debutul lui Mirel Rădoi. Victorie cu Poli Iași
Alexandru Mitriță. FOTO: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică în fața echipei Poli Iași, scor 4-1, în etapa cu numărul 24 din SuperLiga.

Partida de pe stadionul „Ion Oblemenco” a marcat debutul lui Mirel Rădoi pe banca grupării din Bănie și al lui Vasile Miriuță la oaspeți.

Universitatea Craiova – Poli Iași 4-1, în etapa #24 din SuperLiga

Gazdele au deschis scorul după 97 de secunde: Bancu a centrat excelent, iar Baiaram a înscris cu o lovitură de cap.

Trupa lui Rădoi s-a desprins în minutul 42, când Mitriță a trimis mingea peste Jesus Fernandez cu un șut plasat, la colțul lung.

Echipa din Copou a redus din diferență chiar înainte de pauză, după ce Alin Roman a punctat cu un șut cu pământul de la marginea careului.

Gazdele au început repriza secundă la fel de bine ca pe prima: Mitriță a făcut „dubla” cu un șut în vinclu, la colțul scurt, dintr-o poziție dificilă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 79, după ce Cicâldău a urmărit mingea trimisă din corner de Mitriță și a marcat cu un șut fără preluare.

Grație acestei victorii, Universitatea Craiova a acumulat 39 de puncte și ocupă locul 4. Pe podium se află U Cluj (44 de puncte), Dinamo și FCSB (câte 41 de puncte, campioana urmând să o întâlnească pe CFR Cluj).

De cealaltă parte, Poli Iași are 22 de puncte (a obținut doar două în ultimele opt etape) și e pe locul 14.

Au evoluat echipele:

  • Universitatea Craiova: L. Popescu – Mora, Zajkov, Badelj, Bancu – Cicâldău (D. Barbu ’80), Screciu, Houri (Anzor ’65) – Baiaram (Bană ’73), Safira (Lukic ’80), Mitriță. Antrenor: Mirel Rădoi
  • Poli Iași: J. Fernandez – Guilherme, F. Ilie (Ștefanovici ’59), Moreira Silva, Ispas – Adăscăliței, Bordeianu, Oum Gouet (S. Camara ’59), Gheorghiță – A. Roman, Tailson (C. Creț ’73). Antrenor: Vasile Miriuță.
INTERVIURILE HotNews.ro