Sari direct la conținut

SuperLiga: Universitatea Craiova, tot mai departe de titlu. A condus la pauză, dar meciul cu U Cluj a fost decis de un autogol

HotNews.ro
Ioan Ovidiu Sabău, Foto: GSP
Ioan Ovidiu Sabău, Foto: GSP

Universitatea Craiova a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Universitatea Cluj, scor 1-2, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga.

U Cluj – Universitatea Craiova 2-1, în etapa #6 din play-off

Trupa lui Mirel Rădoi a deschis scorul în miniutul 20 al partidei de pe Cluj Arena. Bancu a încercat să trimită în fața porții, însă pasa sa a fost deviată și mingea a ajuns la Mitriță, care l-a învins pe Gertmonas cu un șut la colțul lung.

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a egalat în minutul 59, când Thiam a trecut pe lângă Bancu și a ridicat mingea peste portarul Popescu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 76: Zajkov, fundașul grupării din Bănie, și-a trimis mingea în propria poartă, după un corner executat de Nistor.

Grație acestui succes, al treilea din play-off, Universitatea Cluj a acumulat 35 de puncte și a urcat pe locul 3. De cealaltă parte, Universitatea Craiova rămâne pe locul 2 (36), în timp ce lider este FCSB (39).

Au evoluat echipele:

  • U Cluj: Gertmonas – Oancea (Fabry ’63), Masoero, I. Cristea, Chipciu – Codrea (Macalou ’87), Artean – G. Simion, Bic (D. Nistor ’46), Thiam – Blănuță. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
  • Universitatea Craiova: L. Popescu – Mora (Mogoș ’87), Zajkov, Badelj (Maldonado ’64), Bancu – Oshima (Lukic ’80), Mekvabshvili (Houri ’87), Screciu – Baiaram, Safira, Mitriță. Antrenor: Mirel Rădoi.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro