Sari direct la conținut

SuperLiga: UTA Arad, victorie clară cu Oțelul Galați. Trupa lui Mircea Rednic, pe locul trei în play-out

HotNews.ro
SuperLiga: UTA Arad, victorie clară cu Oțelul Galați. Trupa lui Mircea Rednic, pe locul trei în play-out
Mircea Rednic. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

UTA Arad a învins echipa Oțelul Galați, scor 2-0, într-o partidă disputată duminică, pe stadionul „Francisc Neuman”, în prima etapă din play-out-ul SuperLigii.

Echipa antrenată de Mircea Rednic a deschis scorul în minutul 23. Zivulic a trimis mingea în propria poartă, după o minge trimisă în careu de Mihai.

Gazdele s-au desprins înainte de pauză, când mingea a revenit la Tzionis (’45) după un șut blocat, iar cipriotul l-a învins pe Popescu din a doua încercare.

Grație acestui succes, UTA a acumulat 20 de puncte și a urcat pe locul 3 în clasamentul play-out-ului. De cealaltă parte, Oțelul Galați ocupă locul 8, de baraj, cu 16 puncte.

Au evoluat echipele:

  • UTA Arad: Iliev – Dussaut (Râpă ’90), Conte, Benga, Trif – Mpoku (Danciu ’70), C. Mihai (Hrezdac ’78), van Durmen – Omondi (Rassoul ’90), V. Costache, Tzionis (Effiong ’70). Antrenor: Mircea Rednic
  • Oțelul Galați: I. Popescu – D. Maftei (A. Rus ’56), Angha, Stefanovic, M. Silva – Lameira, Zivulic, N. Roșu (Bourard ’46) – Maciel (Bicfalvi ’70), Markovic (Plaza ’56), R. Tănasă (Burcea ’65). Antrenor: Ovidiu Burcă.
INTERVIURILE HotNews.ro