Sari direct la conținut

SuperLiga: UTA vs Botoşani – Duelul disperării la Arad

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

UTA – Botoşani, meci contând pentru etapa a 21-a din campionatul României, este programat, luni, 23 decembrie 2024, de la ora 17:00, pe Stadionul Francisc Neuman din Arad, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

UTA şi Botoşani, două echipe aflate în zona periculoasă a clasamentului, se întâlnesc într-un adevărat duel pentru supravieţuire, în penultima partidă a etapei a 21-a din SuperLiga.

UTA ocupă locul 12, cu 22 de puncte, tot atâtea câte are şi Unirea Slobozia, care este pe 13, prima poziţie de baraj, şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în runda precedentă a remizat, în deplasare, cu Oţelul Galaţi, scor 1-1.

În acest interval, echipa antrenată de Mircea Rednic a evoluat de două ori în Grupa C din Cupa României, 1-1 pe terenul celor de la Unirea Ungheni (Liga 2) şi 1-5 acasă cu Petrolul Ploieşti (arădenii au terminat pe locul 6 şi au fost eliminaţi din competiţie).

În meciurile disputate pe teren propriu în această ediţie din SuperLiga, UTA a bifat două succese, şase remize şi două eşecuri, iar cei mai buni marcatori ai echipei în campionat sunt Valentin Costache şi Eric Omondi, fiecare cu câte trei goluri.

Atenţie, UTA a pierdut ultimele trei partide disputate acasă, două în campionat şi una în cupă, şi a ajuns, astfel, la patru meciuri oficiale la rând fără victorie în toate competiţiile!

Botoşani este pe locul 15, direct retrogradabil, cu 18 puncte, la patru distanţă de poziţiile de baraj, şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din SuperLiga, iar în etapa precedentă a pierdut, pe teren propriu, cu Hermannstadt, scor 1-2.

În acest interval, echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a evoluat de două ori în Grupa A din Cupa României, 3-0 cu Argeş (Liga 2) şi 1-0 cu Ceahlăul (Liga 2), de fiecare dată în deplasare (moldovenii au terminat pe locul 3 şi au ratat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei).

În partidele disputate „afară” în acest campionat, Botoşani a bifat un succes, trei remize şi şase eşecuri, iar golgheterul echipei este Adrian Chică Roşă, cu trei reuşite în SuperLiga.

De menţionat că Botoşani are o singură victorie în deplasare în acest sezon, în etapa a 2-a, obţinută pe 28 iulie 2024, scor 1-0 cu Farul Constanţa!

În partida din tur, disputată pe 17 august 2024, Botoşani s-a impus în faţa celor de la UTA, pe teren propriu, scor 1-0, după golul marcat de Sadiku (79).

Superbet oferă cota 1,32 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul UTA – Botoşani.

UTA – Botoşani 1X
Cotă 1,32

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro