Sari direct la conținut

SuperLiga: Verdictul specialistului – Marius Avram a comentat faza în urma căreia Petrolul a egalat-o pe FCSB

HotNews.ro
SuperLiga: Verdictul specialistului – Marius Avram a comentat faza în urma căreia Petrolul a egalat-o pe FCSB
Jucătorii echipei Petrolul Ploiești. Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Fostul arbitru Marius Avram a analizat faza controversată din finalul partidei FCSB – Petrolul, în urma căreia gruparea prahoveană a marcat golul de 1-1.

Marius Avram spune că golul Petrolului a fost regulamentar

În minutul 90+4, Petrolul a înscris după o fază în care au avut loc două dueluri la limită. Primul i-a avut ca protagoniști pe Șut și Tolea, iar fotbalistul campioanei a rămas întins pe gazon.

Faza a continuat, iar Târnovanu a pierdut mingea în fața lui Akosah-Bempah. Aceasta a ajuns la Tudorie și atacantul a îndeplinit o simplă formalitate. Avram consideră că nu a fost fault în niciuna dintre situații.

„La faza asta sunt multe întrebări. Prima întrebare este dacă a fost fault la Șut. Jucătorul celor de la Petrolul joacă mingea, după care are loc o ușoară călcare la Șut. Eu consider că nu este fault.

Încă o întrebare care se pune: a fost sau nu fault la Târnovanu. Dacă portarul respine mingea, o boxează, el poate fi atacat de un adversar. El poate fi atacat ca orice alt fundaș. Boxând mingea, el nu mai este în controlul mingii.

Nu există suprafață de protecție în legile jocului. Oriunde s-ar afla în suprafața de pedeapsă, portarul nu poate fi atacat dacă are mingea în mâini”, a spus Avram, la emisiunea DigiSport Special.

După 10 etape, Petrolul se află pe locul 6 (15 puncte), iar FCSB ocupă locul 13 (10 puncte).

INTERVIURILE HotNews.ro