Supravietuitorii de pe insula scufundata de Ceausescu

Ada Kaleh. Din „oaza” orientala de pe Dunare au ramas doar povestile.

Un submarin care sa-i duca, dupa zeci de ani, acasa. Nu se stie cati dintre supravietuitorii de pe Ada-Kaleh au avut acest vis, insa primarul din Orsova a plecat deja in aceasta calatorie imaginara.

La trei kilometri de localitatea edilului, apele Dunarii ascund ce a mai ramas din insula turcilor, Ada-Kaleh, inecata de comunisti pentru a ridica barajul Portile de Fier.

Invatatoarea turcilor

Daca stai pe faleza din Orsova si intrebi orice persoana in varsta unde a fost Ada-Kaleh – insula-cetate locuita de 600 de turci si de romani doar cat numeri pe degete -, iti va arata imediat locsorul de pe Dunare, unde, inainte de 1970, se vedea vegetatie luxurianta, minaretul moscheii, dar mai ales zidurile cetatii, groase de-un metru jumatate, construite acolo de austrieci, pe cand insula era in administrarea lor.

Odata ce calcai pamantul oazei, intelegeai de ce toata lumea il compara cu Paradisul. O romanca de 78 de ani, care a fost invatatoare pe Ada-Kaleh, Ana Vlad, isi aminteste prima vizita. Avea 19 ani.

„Datorita lui Dumnezeu am ajuns pe Ada-Kaleh. Cand am pasit acolo, m-a izbit curatenia nemaipomenita, strazile erau iluminate, am vazut pomi exotici, batranii purtau salvari si fes, iar batranele aveau feregea (val pe fata)”.

Pe strazile de numai doi metri latime, marginite de case mici, din caramida, acoperite cu tigla rotunda, turcii tineau cafenele si baruri, faceau cafea la ibric, dulceata de trandafiri, baclavale, halvita „si cel mai bun rahat din tara – „Lochum” cu alune, fistic, lamaie, cacao, nuci…”, povesteste un batran profesor din Orsova, Jean Constantin, pasionat de istoria tumultuoasa a insulei.

In 1969, locuitorii de pe Ada-Kaleh au salvat de pe insula ce se mai putea salva (sursa: EvZ)

Secretul citronadei si al cafelei la nisip

Turcii care nu faceau bani din dulceturi si delicatese lucrau la fabrica de confectii si la cea de tutun. „Tigarile Ada-Kaleh erau foarte apreciate, dar comunistii i-au obligat, pana la urma, sa faca doar tigari Marasesti…”, a aflat profesorul.

Pe insula erau si o uzina electrica, posta, o scoala, o moschee mare si o bisericuta ortodoxa cat o bucatarie. Aveau turcii si un pasa, trimis de la Istanbul.

Fiul unui cafegiu de pe Ada-Kaleh, Durgut Husref, are 63 de ani, traieste in Severin si povesteste cu placere primii 25 de ani din viata lui, petrecuti pe insula.

„Faceam cea mai buna citronada de lamaie din tara. Veneau romani, militieni, securisti… Ne-au vizitat si vreo 20 de sefi de restaurante si ne-au cerut reteta. Le-am dat-o, dar nu le-am spus cate zile trebuie sa stea lamaile la macerat, he-he, si nu le-a iesit citronada bine”.

Nici secretul cafelei la nisip nu l-au dat. „O faceam din boabe verzi prajite acolo, pe loc. Trebuia sa stii exact cum sa faci caimacul de-un deget si cat de calda sa fie apa. Ca nu se face cu apa fiarta!”

Comunismul si Securitatea, printre insulari

Viata era dulce. Primavara, turcii plecau prin tara cu carucioarele de inghetata, iar toamna se intorceau cu buzunarele pline de gologani. Copiii mergeau la scoala, unde, la inceput, s-a predat si in limba turca, barbatii jucau table sau fotbal si aveau echipa recunoscuta in zona.

Cand comunismul si-a intrat bine in drepturi, au fost desfiintate clasele gimnaziale de la scoala de pe insula, peticul de pamant si-a pierdut rangul de comuna, au fost confiscate proprietati, au fost deportari in Baragan si expatrieri conditionate de cedarea averii catre stat, spune prof. Ileana Roman, de la Centrul Cultural Mehedinti.

Au fost si alte restrictii, adauga Durgut. „Nu aveai voie sa mai intri pe insula dupa 8.00 seara, iar comunistii pusesera un gard de nuiele pe marginea soselei, incat nu se mai vedea Iugoslavia, dar nici Ada-Kalehul”. Era si un securist pe insula, „unul, Barbut”.

Integral in EVZ