Sari direct la conținut

Surpriză mare în optimi la Queen’s Club – Carlos Alcaraz, eliminat

HotNews.ro
Carlos Alcaraz, Foto: LaPresse / ddp USA / Profimedia
Carlos Alcaraz, Foto: LaPresse / ddp USA / Profimedia

Carlos Alcaraz a fost eliminat în optimile turneului Queen’s Club, după ce a fost învins în două seturi de Jack Draper, scor (3)6-7, 3-6.

Carlos Alcaraz, eliminat de Jack Draper în optimi la Queen’s Club

Carlos Alcaraz nu își va putea apăra titlul cucerit în anul 2023 la Queen’s Club.

Clasat pe locul doi în ierarhia ATP, ibericul nu a reușit să treacă în faza optimilor de Jack Draper (31 ATP), britanicul reușind unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei.

Acesta a pus punct disputei în două seturi, la capătul unui meci ce a durat o oră și 40 de minute.

A fost de asemenea și prima victorie obținută de Jack Draper în duelurile cu Alcaraz. Aceștia s-au mai întâlnit în două rânduri, iar de fiecare dată Alcaraz a avut câștig de cauză.

În sferturi, Jack Draper îl va întâlni pe Tommy Paul (5), cel care a trecut în optimi de Alejandro Tabilo (24 ATP), scor 6-3, 6-4.

Tabloul optimilor la Queen’s Club

Carlos Alcaraz (1) – Jack Draper (3)6-7, 3-6

Alejandro Tabilo – Tommy Paul (5) 3-6, 4-6

Grigor Dimitrov (3) – Sebastian Korda 4-6, 6-3, 5-7

Rinky Hijikata – Matteo Arnaldi 7-6(0), 7-6(7)

Jordan Thompson – Andy Murray / abandon Murray

Milos Raonic – Taylor Fritz (4) (5)6-7, 4-6

Giovanni Mpetshi Perricard – Billy Harris

Brandon Nakashima – Lorenzo Musetti

Queen’s Club este un turneu din categoria ATP 500 ce se desfășoară în perioada 17-23 iunie. Se joacă pe iarbă și este dotat cu premii totale în valoare de 2.255.655€. Campionul en-titre este Carlos Alcaraz.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro