Surpriza Metallica la concertul din București. Legendara trupă a cântat în limba română. Piesa aleasă
Fanii din România au avut parte de o surpriză muzicală oferită de Metallica. Legendara trupă rock a interpretat piesa „Cine ești tu oare”, în uralele celor zeci de mii de spectatori de pe Arena Națională.
La mijlocul concertului de la București, membrii trupei Metallica au interpretat piesa „Cine ești tu oare”, a trupei Compact. Fanii de pe Arenă au recunoscut imediat piesa de la primele acorduri de chitară și au izbucnit în urale.
Formația de rock clasic Compact a fost înființată în 1977 la Cluj, iar piesa aleasă de Metallica pentru momentul neașteptat este una dintre cele mai iubite.
Metallica a susținut miercuri seară al cincilea concert la Bucureşti. Ultimul concert a fost pe 14 august 2019. Show-ul Metallica a făcut parte din turneul M72 World Tour, lansat în aprilie 2023.
Atmosfera de aseară de pe Arena Națională a fost una de neuitat pentru fani.
Imagini cu momentul în care publicul face valuri înainte că trupa sa urce pe scena de la Arena Națională: