Sari direct la conținut

Surse: Guvernul pregateste o lege care sa permita vanzarea, in timp, a majoritatii proprietatilor RA-APPS

HotNews.ro

Guvernul pregateste un proiect de lege care sa prevada vanzarea, in timp, de catre Regia Patrimoniului de Stat (RA-APPS), a majoritatii imobilelor detinute in portofoliu, institutia urmand sa ramana in administrare doar cu locuintele de protocol destinate inaltilor demnitari, anunta Mediafax, citand surse oficiale. Potrivit proiectului de lege, imobilele ar urma sa fie vandute dupa ce vor fi trecute din proprietatea publica in cea privata a statului.

„Guvernul discuta in prezent mai multe variante privind vanzarea activelor RA-APPS, iar una dintre acestea este instrainarea, in timp, a celor mai multe dintre proprietati, iar regia sa ramana doar cu locuintele de protocol destinate inaltilor demnitari. O alta varianta aflata in discutie este ca RA-APPS sa mai pastreze si locuintele de serviciu, nu doar cele de protocol, pentru alte categorii de demnitari. Decizia va fi luata la nivel Guvernului, prin proiect de lege”, au indicat sursele citate.

Aceleasi surse au declarat pentru Mediafax ca intr-o prima faza ar urma sa fie scoase la vanzare mai multe proprietati considerate nerentabile din cauza costurilor ridicate de intretinere, printre care ferma de porci de la Magurele, care i-a apartinut lui Nicolae Ceausescu, ferma Bradet (judetul Suceava), cu o suprafata totala de 27 hectare, un teren aflat in zona centrala a statiunii Neptun (judetul Constanta), in apropierea lacului Neptun I, in suprafata de 4.911 metri patrati si mai multe spatii comerciale.

RA-APPS administreaza imobile destinate serviciilor de reprezentare si protocol pentru Presedintie, Parlament, Guvern, Curtea Constitutionala, misiuni diplomatice, institutii internationale, partide, precum si bunuri aflate in domeniul privat, inclusiv unitati turistice.

Presedintele Traian Basescu a declarat recent, la ProTV, ca RA-APPS ar trebui sa fie privatizata, iar persoanele care locuiesc in imobilele din patrimoniul regiei sa le poata cumpara la pretul pietei, avand in acest sens prima optiune.

Conform legii, imobilele, proprietate privata a statului, aflate in administrarea RA-APPS, negrevate de sarcini, pot fi vandute la un pret de oferta stabilit pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate. Evaluatorul este selectat de regie prin licitatie.

In primavara acestui an, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a angajat cinci firme care sa evalueze valoarea bunurilor din patrimoniul regiei, dupa ce a anuntat ca nu mai poate administra unele imobile din cauza crizei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro