Surse: Rodicai Culcer i-a fost reziliat mandatul pentru conducerea Stirilor TVR
Membrii CA al Televiziunii publice au votat, miercuri, rezilierea mandatului pe care Rodica Culcer il are la conducerea Stirilor TVR, dar pentru a intra in vigoare decizia trebuie validata de departamentul juridic al institutiei, potrivit surselor HotNews.ro. Despre decizia de azi a CA TVR a scris, initial, Jurnalul National.
Potrivit informatiilor HotNews.ro, decizia CA a fost luata cu numar minim necesar de voturi – 7 din 12.
Pe de alta parte, Antena 3 o citeaza pe Ada Mesesan, membru al CA al TVR, potrivit careia „s-a cerut rezilierea contractului de director la stiri al Rodicai Culcer. Am atras atentia ca acest vot este ilegal, conform legii, pentru ca CA nu are voie sa demita nici un jurnalist sau angajat”.
Tot Ada Mesesan este citata de Mediafax spunand ca „astazi s-a fortat un vot care, juridic si legal, este nul de drept, in consecinta votul politic fortat de catre reprezentantii PSD in CA al TVR nu poat fi aplicat. Atributiile CA nu cuprind dreptul de a rezilia contractul niciunui jurnalist si fac apel la legea 41/ 94 (articolul 27). Acest aspect a fost sustinut atat de noi, cat si de juristul Consiliului de Administratie, dar reprezentantii PSD din sedinta au sustinut in mod isteric executarea ilegala a Rodicai Culcer”. Potrivit declaratiei Adei Mesesan pentru Mediafax, Alexandru Lazescu, presedinte-director general al TVR, a votat impotriva „acestei propuneri a PSD”.
Din vara, cand a ajuns la varsta pensionarii, Rodica Culcer indeplineste atributiile de director al Stirilor prin delegare. La sfarsitul anului trecut, postul a fost scos la concurs, insa pana la aceasta data nu a fost anuntat niciun rezultat in cazul acestei proceduri.
Potrivit informatiilor HotNews.ro, comisia de evaluare in concursul respectiv ar trebui sa se reuneasca pentru decizia finala joi, 19 ianuarie, insa e putin probabil ca acest lucru sa se intample si nu ar fi exclusa reluarea intregului proces, avand in vedere situatia creata.
UPDATE Potrivit unei informari TVR, votul pentru „incetarea delegarii mandatului Rodicai Culcer pe postul de director interimar al Directiei Emisiuni Informative si Sport” va fi analizat din punct de vedere juridic „in raport cu atributiile CA”, rezultatul urmand sa fie comunicat in urmatoarea sedinta a Consiliului, din 26 ianuarie.
Informarea TVR:
Consiliul de Administratie (CA) al TVR a hotarat astazi, 18 ianuarie 2012, cu sapte voturi „pentru”: „incetarea delegarii mandatului Rodicai Culcer pe postul de director interimar al Directiei Emisiuni Informative si Sport”.
Avand in vedere ca aprobarea „angajarii si concedierii personalului societatii”, potrivit art. 28 lit d) din Legea nr. 41/1994, este atributia exclusiva a directorului general al TVR, Alexandru Lazescu a informat Consiliul de Administratie ca votul dat pe aceasta hotarare va fi supus unei analize privind temeiul juridic, in raport cu atributiile Consiliului de Administratie, prevazute la [rectificare TVR – n.red.] art. 27 din Legea nr. 41 – 1994.
Rezultatul analizei va fi comunicat Consiliului de Administratie in urmatoarea sa sedinta, din 26.01.2012.
UPDATE 2 Rodica Culcer, pentru HotNews.ro:
- „Cred ca este o presiune politica inacceptabila pentru mine. Nu se poate ca din presiune politica sa se ignore legea. Eu nu sunt numita de CA. Daca se accepta acest precedent, CA va putea sa dea afara pe cine doreste el, iar CA este numit politic. Potrivit articolelor 27 si 28 din Legea 41/1994, CA nu are nicio atributie de angajare. Presedintele-director general este cel care hotaraste. Este o imixtiune politica pe care Legea 41 nu o permite, ceea ce creeaza un precedent periculos.”