Surse TVR: Taxa auto ar putea fi reintrodusa la vara si ar urma sa fie intre 50 si 3.000 de euro, in functie de norma de poluare
Taxa auto revine, cel mai probabil de la inceputul verii, scrie TVR, citand surse apropiate discutiilor. Cea mai probabila solutie care va fi adoptata va consta intr-o taxa care va fi platita o singura data, la prima inmatriculare a masinii. Actuala formula ar urma sa fie aplicata timp de trei ani dupa care va fi inlocuita cu un impozit progresiv platit de toti soferii, dupa model german. Reamintim ca timbrul de mediu a fost eliminat la 1 februarie 2017, efectul fiind ca au fost aduse in tara peste 500.000 de masini second-hand anul trecut.
Masinile vor fi taxate pentru poluare intre 50 de euro si 2.500 – 3.000 de euro. Pentru calcul va conta coeficientul de poluare si emisiile de dioxid de carbon.
Aceasta este varianta de lucru in acest moment, potrivit unor surse oficiale. Noua taxa se va aplica cel mai devreme la inceputul verii.
Aceleasi surse oficiale au sustinut pentru Stirile TVR ca noua taxa de prima inmatriculare se va aplica timp de trei ani. Va fi inlocuita apoi de un impozit progresiv, platit de toti proprietarii de masini in functie de cat de mult polueaza autoturismele lor
Peste 630.000 de masini vechi au fost inmatriculate in Romania, anul trecut. Fenomenul ia amploare si in 2018.