SUV-ul BMW X1 ajunge in Romania la final de octombrie. Preturile in Germania pornesc de la 27.200 euro
SUV-ul compact BMW X1 va fi prezent la salonul auto de la Frankfurt si va fi lansat pe plan mondial in 24 octombrie, a anuntat producatorul. Preturile pentru Romania nu au fost comunicate, insa in Germania masina va costa intre 27.200 euro si 41.500 euro.
X1 e construit pe baza seriei 1 si foloseste si componente de la seria 3. Masina de cinci locuri va fi oferita in varianta cu tractiune integrala, dar exista si optiunea de a opta pentru o versiune doar cu tractiune spate. Masina are 4,45 metri lugime si va fi produsa la uzina din Leipzig unde se fabrica seria 1.
Preturile pentru Romania nu au fost anuntate, insa in Germania vor porni de la 27.200 euro pentru o versiune de intrare in gama ce va ajunge pe piata de acolo in primavara lui 2010. Cea mai scumpa versiune va costa 41.500 euro la nemti.
X1 va fi cel mai ecologic SUV al nemtilor, in varianta cu motor diesel xDrive 18d, 143 CP constructorul sustine ca emisiile de CO2 sunt 139 g/km iar consumul mediu mixt 5,2 litri/100 km. Cel mai puternic motor diponibil va fi benzina 255 CP.
Seria X, din care fac parte modelele X3, X5 si X6, a realizat anul trecut jumatate din vanzarile marcii in Romania.