Sari direct la conținut

Tamara, matusa mostenita si abandonata

Evenimentul Zilei

Florin Ciornei: „Adrian Nastase regreta amarnic ca a primit-o in familie pe aceasta „matusa” care l-a ingropat in bani.”

Adrian Nastase, prin intermediul avocatilor sai, a trimis un drept la replica ziarului „Cotidianul” in care ii avertizeaza pe jurnalisti ca ii va actiona in judecata daca il vor mai numi „nepotul matusii Tamara”. De ce? Pentru ca i se aduc „prejudicii de imagine”, spune mostenitorul matusii Tamara Cernasov. Pana aici nimic neobisnuit. O amenintare tipica pentru Adrian Nastase, care atunci cand era prim-ministru considera ca presa s-a inventat pentru a-i fi lui aservita, iar jurnalistii care nu raspundeau la comanda „Drepti” trebuiau sa dispara.

Ceea ce este insa revoltator in izbucnirea lui Nastase este accesul de ingratitudine fata de „matusa” care l-a imbogatit brusc.

Dupa ce a adoptat-o in arborele genealogic al familiei pe Tamara Cernasov cu rangul de matusa, justificandu-si astfel averea de un milion de euro pe care i-ar fi lasat-o mostenire, Adrian Nastase este jenat de apelativul „nepot”. Nu s-a jenat atunci cand a declarat ca o biata pensionara, care traia intr-o garsoniera modesta, i-a lasat la moarte o avere adecvata unui demnitar.

Nu s-a jenat de „matusa” milionara nici atunci cand i-a prezentat-o prietenului sau din copilarie, afaceristul Alexandru Bittner, pentru ca acesta sa cumpere de la Tamara bijuterii in valoare de 400.000 de euro, suma care, alaturi de alte bunuri, a ajuns apoi in declaratia de avere a fostului premier.

Acum, Nastase este jenat, fireste. Spune ca Tamara Cernasov nu i-a fost matusa. Ca a fost „matusa” Danei Nastase, sotia sa. Nepot sau nu, esential e faptul ca Adrian Nastase a mostenit-o pe matusa Danei devenind peste noapte mai bogat. Odata cu averea matusii, in casele lui Nastase au intrat si probleme: procurorii, dosarele de la Parchet si de la DNA.

Milionul de la „matusa” l-a lasat insa fara demnitati. A pierdut sefia Camerei si cohorta de bodyguarzi de la SPP. Si-a pierdut locul in conducerea PSD si, cel mai rau, perspectiva de a mai fi in politica altceva decat un fost.

Zilele acestea se implinesc doi ani de la aparitia povestii matusii Tamara. Si aproape doi ani de cand acest nepotism prin alianta l-a desfiintat politic.

Cu siguranta, Nastase s-a bucurat cand a primit vestea mostenirii fabuloasei averi.

Dar daca n-ar fi fost banii „matusii”, cu ce si-ar mai fi construit casa din Zambaccian? Nu ar fi fost pacat ca acel teren din centrul Capitalei, luat de la Gabriel Bivolaru, sa ramana in paragina? Acum insa Adrian Nastase regreta amarnic ca a primit-o in familie pe aceasta „matusa” care l-a ingropat in bani.

A realizat tarziu ca degeaba s-a baricadat in vila din Zambaccian sau in cea de la Cornu. Oricat ar incerca sa scape Nastase, o va duce pe matusa Tamara in carca tot restul vietii. Si, se vede treaba ca-i grea mostenirea lasata de „matusa”. „Matusa”, „unchi” sau cum s-or mai numi acesti binefacatori ai fostului premier.

Evenimentul Zilei

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro