Tănase Stamule (PNL), calmează elanul priviind pensiile speciale: Nu cred în şocuri, să zicem acum că de mâine toată lumea iese la 65 de ani la pensie e o naivitate

Deputatul Tănase Stamule (PNL) a declarat, maţri, la Prima News, că există un consens politic la nivelul coaliţiei pe pensiile speciale şi se lucrează la soluţie. El a precizat că nu crede în şocuri, şi să zicem acum că de mâine toată lumea iese la 65 de ani la pensie e o naivitate, potrivit News.ro.
”Se va lucra intens în perioada următoare, va fi o soluţie agreată de toate părţiile pentru că altfel nu ajungem la tranşa a treia din PNRR, Banca Mondială a venit cu o soluţie, în câţiva ani să ajungem la normalitate. (..) Există un consens politic la nivelul coaliţiei că trebuie rezolvată această problemă şi se lucrează la soluţie”, a spus Tănase Stamule.
El a precizat că ”nu crede în şocuri”.
”Să zicem acum că de mâine toată lumea iese la 65 de ani la pensie şi toată lumea primeşte 70% la pensie e o naivitate, pentru că opoziţia va fi uriaşă, din păcate ce s-a făcut rău odată necesită mulţi ani pentru a repara. Este o problemă politică foarte sensibilă”, a spus deputatul PNL.
Tănase Stamule a mai afirmat că România face parte din UE, care este o structură supra-statală şi este firesc când eşti într-o structură de tip european să te consulţi cu Comisia Europeană.
”Nu e că te duci la Înalta Poartă, noi facem parte din Înalta Poartă, avem europarlamentari, avem comisar, nu e ca şi cum te duci la un străin. Nu trebuie să ne privim ca ceva extern UE”, a mai spus Stamule.
Nu există voință politică
Profesorul universitar Cristian Păun a declarat că nu există clar un consens politic pe zona pensiilor speciale, în acest moment, pentru că sunt foarte multe voturi la mijloc, astfel că fiecare stă şi se uită care va scoate cartoful fierbinte. Nu cred că este cazul că mai continuăm cu aceste pensii speciale iar cine le mai ţine în braţe, în momentul de faţă, are în principal un scop electoral, a mai spus el.
”Nu există clar un consens politic pe zona pensiilor speciale, în momentul de faţă, pentru că sunt foarte multe voturi la mijloc”, a spus profesorul universitar.
„Ar fi vreo 200.000 de oameni care sunt direct afectaţi de această lege, nu mai vorbim de pensionarii care au deja aceste pensii speciale. Vorbim de cei din aceste structuri, familile lor, toţi votează”, a spus Cristian Păun, precizând că ”legea are un impact electoral extraordinar de mare”.