Taranci cu atitudine
Asociatia Nationala a Femeilor din Mediul Rural (ANFMR), filiala Sibiu, are, in prezent, 37 de membre. Aceste femei vor sa demonstreze ca stiu si sa conserve traditiile, dar si ca sint in stare sa-si administreze propria afacere. Cele mai multe sint proprietare de pensiuni agroturistice. „Aceasta asociatie a luat nastere in Sibiu, din anul 2004.
Este compusa din 37 de femei, dar nu toate participa la fiecare intrunire. De regula, avem cam 25 de participante la intilniri. In general, din asociatie fac parte femei care sint proprietare de pensiuni. Noi ne intilneam tot timpul la Asociatia de Turism Rural, Ecologic si Cultural si asa am hotarit sa punem bazele acestei filiale.
Asociatia noastra are drept scop, printre altele, dezvoltarea zonei, revigorarea mestesugurilor traditionale si dezvoltarea turismului rural”, explica Mioara Boghiu Cirstea, presedinta ANFMR, filiala Sibiu.
Primavara si toamna
Membrele asociatiei se intilnesc, de doua ori pe an, in Sibiu, si o singura data pe an, cu celelate asociatii din tara. Au facut o traditie din intilnirile fixate primavara si toamna. Explicatia este cit se poate de peremptorie. Primavara, pentru ca este relationata cu opt martie, Ziua Femeii, iar toamna, pentru ca atunci se sarbatoreste „Ziua Mondiala a Femeii din Romania”.
Prajituri si poezie
Daca tot se vad rar, sibiencele din mediul rural fac din aceste intilniri un adevarat festin. Vin cu tot felul de prajituri, gatite de fiecare, dar si cu opere lirice, care le poarta semnatura.
„De exemplu, la ultima intilnire am avut o expozitie de prajituri, una fotografica, cu mestesuguri din fiecare localitati, cu ce se sculpteaza , dar si un concurs de poezie, compusa de membrele asociatiei. Intrunirile se fac, de regula, in sala de consiliu a primariei din Rasinari. Chiar in anul 2004, intilnirea la nivel national a fost gazduita de Rasinari.
Cind nu putem merge la primarie, ne mai intilnim si prin pensiunile pe care le detin membrele asociatiei. Eu, de asemenea, detin o pensiune. Este adevarat ca, in ultimul timp, discutam tot mai mult despre pensiuni si despre exploatarea turismului rural, in acest fel”, marturiseste Cirstea.
Pe linga Sibiu, asociatia mai are filiale in Arges, Brasov, Buzau, Constanta, Maramures, Prahova, Dolj, Suceava, Vrancea, Harghita, Covasna, Vilcea si Hunedoara.
Mioara Stoian, presedinta ANFMR
„Pot spune ca, in mediul rural, cam 90% din activitatea de turism rural este facuta de femei. Femeile de la tara au ajuns femei de afaceri. Au ajuns sa faca cursuri de management in turismul rural si multe alte lucruri utile. Tot ele au mult mai mare grija de tinuta vestimentara, sint mai cochete.
In pensiunile pe care le conduc, sint si bucatar, ghid turistic, medic naturist sau administrator. Sincer, femeia de la tara a evoluat mult”.