Targu Mures: 12 persoane ranite dupa ce autobuzul in care se aflau a fost lovit de un autoturism
Un numar de 12 persoane au fost ranite, joi seara, dupa ce autobuzul in care se aflau a fost lovit de un autoturism la o intersectie din Targu Mures si a fost proiectat intr-o casa, ranitii fiind preluati de echipaje SMURD, transmite Mediafax.
Seful Politiei Rutiere Mures, Lucian Archiudean, a declarat pentru Mediafax ca accidentul s-a produs la intersectia strazilor Secerei si Predeal din Targu Mures, fiind provocat de soferul unui autoturism care nu a oprit la stop.
„Soferul nu a oprit la stop, a intrat in colizune cu un autobuz, care a fost proiectat intr-o casa. 12 pasageri din autobuz au fost preluati de SMURD. Din spusele medicilor, au leziuni corporale usoare, excoriatii, niciuna de natura sa le puna viata in pericol”, a spus Archiudean.
El a precizat ca autobuzul apartine societatii de transport local, iar soferul care a provocat accidentul nu a suferit nicio leziune.
Potrivit martorilor, intre raniti se numara si un copil.