Sari direct la conținut

Tariceanu: ALDE pregateste o motiune simpla impotriva ministrului justitiei; este deschisa tuturor partidelor

HotNews.ro

ALDE pregateste o motiune simpla impotriva ministrului Justitiei Raluca Pruna, a anuntat miercuri, la B1 TV, copresedintele formatiunii politice, Calin Popescu Tariceanu.

„Ministrul de justitie s-a descalificat spunand ca drepturile omului sunt un lux. Eu cred ca aici si premierul ar fi trebuit sa reactioneze. O astfel de declaratie in orice tara democratica ar fi dus instantaneu la demiterea ministrului justitiei. (…) ALDE va pregati o motiune simpla pe acest subiect, pe justitie, evident”, a afirmat Tariceanu, potrivit Agerpres.

El a sustinut ca declaratia ministrului justitiei a fost „total nefericita”, adaugand ca aceasta nu este „la prima gafa”.

„Motiunea simpla este generata de aceasta declaratie total nefericita a ministrului justitiei care este emblematica pentru modul in care ministrul gandeste domeniul justitiei, pentru modul in care a fost redactata o ordonanta (privind interceptarile -n.r.) care este neconstitutionala chiar pe domeniul dreptului si libertatilor individului. Deci suntem intr-un mare deficit democratic si acest lucru nu poate sa ramana nesanctionat cel putin din partea ALDE care suntem un partid liberal si care punem mai presus apararea drepturilor si libertatilor”, a adaugat Tariceanu.

Potrivit lui Tariceanu, motiunea este deschisa tuturor partidelor care considera ca atitudinea ministrului justitiei este „un atac grav la adresa democratiei”.

Ministrul Justitiei Raluca Pruna a declarat, luni, in legatura cu ordonanta privind interceptarile, ca aceasta nu restrange drepturi si libertati, ci tocmai le face efective. „Cu o urmarire penala si o combatere a infractionalitatii slabe, discutia despre drepturi e un lux teoretic”, a adaugat Pruna.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro