Tăriceanu anunță reluarea procedurii pentru alegerea noilor șefi ai ASF
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că procedura pentru alegerea conducerii ASF și numirea noilor membri din cadrul CNA va fi reluată, deoarece comisiile de specialitate nu au putut audia candidații în ședințele de luni.
„Al doilea subiect este legat de nominalizările și în final votul pentru instituții în subordinea Legislativului, ca ASF sau CNA. Din păcate, astăzi nu s-au întrunit comisiile pentru audierea candidaților și ca atare procedura va fi reluată. 5 noiembrie termen de depunere a candidaturilor și pe 6 noiembrie va avea loc audierea și raportul urmând ca pe 7 noiembrie să fie votul în plenul reunit”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite care a avut loc, luni, la Parlament.
Pentru funcția de președinte ASF și-au depus candidaturile în Parlament: Leonardo Badea (actualul președinte ASF – n.red.), Micu Andrei-Răzvan, Sava Claudia Cătălina, Adrian Simionescu, Viorel Ștefan, Radu Toia și Mircea Ursache. Pentru funcția de prim-vicepreședinte ASF și-au depus candidaturile Doina Elena Dascălu, Micu Andrei-Răzvan și Sava Claudia Cătălina.
Pentru funcția de vicepreședinte s-au depus 12 candidaturi, printre care cea a deputatului PSD Marius Bota: Micu Andrei-Răzvan, Sava Claudia Cătălina, Toia Radu, Mircea Ursache, Armeanu Ștefan Daniel, Baranga Laurențiu Paul, Bota Marius Sorin Ovidiu, Coca Constantinescu Gheorghe Cornel, Gabriel Grădinescu, Cristian Rosu, Andrei-Liviu Stamatian și Mircea Oancea.
Pentru membrii neexecutivi s-au înscris Birtalan Joszef, Bolchi Florin, Constantinoiu Vicențiu-Marian, Crăciunică Gabriela Luminița, Diab Camelia, Giurescu Ion, Marcu Gheorghe, Mitroi Adrian, Socol Aura Gabriela, Stefan Belloiu, Vorniceanu Marius, Wlassopol Ovidiu Răzvan (actualul prim-vicepreședinte ASF – n.r).
De asemenea, tot luni ar fi trebuit să aibă loc audierea candidaților pentru funcția de membru titular în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru un mandat de 6 ani, în ședinței comune a Comisiilor de cultură ale Camerei Deputaților și Senatului.
În acest context, președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului propunerea ca fostul deputat PNL Cristina Pocora să ocupe funcția de membru titular CNA, în timp ce Guvernul a propus un director din Ministerul Fondurilor Europene. Grupurile parlamentare ale PSD, PNL, UDMR, USR, precum și Președinția și Guvernul, au trimis Parlamentului propunerile de candidați pentru un mandat de 6 ani în funcțiile de membru titular și membru supleant la Consiliul Național al Audiovizualului, potrivit documentelor consultate de MEDIAFAX. Astfel, pentru membru titular CNA și-au depus candidaturile următorii: din partea PSD – Maria Monica Gubernat, actual membru CNA, și Ramona Elena Sorescu, fost producător TV, din partea PNL Alexandru Kocsis Cristea, director adjunct la Muzeul Național Cotroceni, din partea UDMR – Borsos Orsolya Eva, actual membru CNA. USR l-a propus pe Ștefan Voinea, fost director de marketing în presa locală. Președinția o susține pe Cristina Ancuța Pocora, fost deputat PNL, în timp ce propunerea Guvernului este Adriana Mărgărit, director de comunicare la Ministerul Fondurilor Europene. Pentru membru supleant, PNL a propus-o pe Oana Simona Dincă, consilier parlamentar la grupul liberal, UDMR pe Gabor-Szafta Szende, consilier la cabinetul președintelui formațiunii, USR – Ștefan Eugen Ghiorghiasa,fost jurnalist, iar Președinția o susține pe Alexandra Daria Pop, consilier prezidențial. Și-a mai depus candidatura pentru un loc de membru în CNA și jurnalistul Grigore Cartianu. Pe 30 decembrie 2018 expiră mandatele a șase membri CNA: Laura Corina Georgescu, Florin Gabrea, Răsvan Popescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda și Borsos Orsolya Eva.
Consiliul CNA este compus din 11 membri. Durata mandatului membrilor Consiliului Național al Audiovizualului este de 6 ani.