Sari direct la conținut

Tăriceanu: Compania de autostrăzi s-a angajat să termine un număr de 180 de km anul acesta

HotNews.ro
Tariceanu la Antena 3, Foto: Captura Antena 3
Tariceanu la Antena 3, Foto: Captura Antena 3

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat joi seară, la Antena 3, că s-a angajat în acest an CNAIR să finalizeze 180 de km de autostradă, potrivit Mediafax. Președintele ALDE a explicat și care vor fi proiectele de infrastructură pentru 2019, care au fost discutate la întâlnirile din coaliție pe tema bugetului.

„Compania de autostrăzi s-a angajat ca anul acesta să termine un număr record de km, anume 180 de km de autostrăzi. Ei ne-au prezentat două categorii, categoria certă cu 180 de km și categoria cu risc de recepție, care este numai de 77 de km. Noi ne asumăm politic, noi dăm toți banii necesari, dar până la urmă nici ministrul nici prim-ministrul nu lucrează, dar o supraveghere este un lucru esențial”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, joi seară la Antena 3.

Liderul ALDE a afirmat că a discutat în ședințele de coaliție de săptămâna aceasta, despre proiectul de buget, respectiv care vor fi proiectele de infrastructură incluse în bugetul pe 2019, dar și necesitățile din domeniul educației.

„Bugetul pe care anul acesta îl prezentăm, spre deosebire de anii precedenți, când se prezentau cifre, se uita lumea și nu înțelegea nimic, eu vreau să plecăm altfel, de la proiecte. Astea au sens pentru cetățeni, nu 3%, 7%, trei miliarde și așa mai departe. Prima discuție pe buget se face pe marii indicatori, adică cât este estimată creșterea PIB-ului sau câți sunt estimate veniturile la buget, care sunt cheltuielile mare, deficitul pe care îl prognozăm, asta e prima discuție. Nu am vorbit de Servicii pentru că nu e prima noastră preocupare. Am discutat atunci despre modul în care vor fi cheltuiți banii în educație, de un program care să completeze cornul și laptele, rucsacul de școală, rechizitele”, a adăugat Tăriceanu.

Președintele Senatului a menționat și care vor fi proiectele de infrastructură incluse în bugetul de stat pentru anul 2019.

„Obiectivul a fost să realizăm un buget bazat pe investiții. Ceilalți colegi din PSD au vrut și ei același lucru. Știți de ce a durat mai mult? Am aici să vă arăt ce am convenit. Am să vă vorbesc numai de partea de infrastructură, care necesită cele mai mari investiții și pe care le-am grupat pe regiuni geografice. Aș începe cu Moldova pentru că vreau să explic că scopul bugetul printre altele este și acela de a asigura coeziunea, să manifestăm solidaritatea față de regiunile care sunt defavorizate și mai puțin dezvoltate. Moldova este regiunea în care această problemă a devenit critică. Atunci trebuie făcute mai multe investiții în infrastructură pentru a ridica calitatea vieții și pentru a atrage investiții. Pe Moldova, în ceea ce privește autostrăzile, avem Autostrada Târgu Neamț-Târgu Mureș, unde se lucrează la studiul de fezabilitate și s-au prevăzut bani în buget. De asemenea, pentru Ploiești-Suceava, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, cu finalizare în 2020, iar din 2020 începe execuția”, a spus Tăriceanu.

Acesta a vorbit și despre alte proiecte, tot de infrastructură cu finanțare prevăzută în bugetul de stat.

„Centura Bacăului, cu terminarea lucrărilor prevăzută în 2019. Este prevăzut de asemenea proiectul în parteneriat public privat pentru tronsonul Târgu Neamț-Iași, care începe proiectarea în 2019 și execuția în 2020. De asemenea, Botoșani-Tg-Frumos. Șosele de centură; Tecuci, cu finalizare anul acesta, Tecuci cu finalizare anul acesta, Vaslui, Iași, Tg Frumos, Suceava, Rădăuți. De asemenea calea ferată rapidă București-Pașcani, Iași. Ele sunt bugetate.

Pe partea de sud. Craiova-Pitești este drum rapid, finalizare parțială, 27 de km. La podul de la Brăila au început lucrările. Centura sud București, centura Nord București începe în 2020. De asemenea, cea mai dureroasă lucrare din punctul meu de vedere este autostrada Pitești Sibiu.Ploiești Comarnic Brașov. Începe proiectarea și execuția în 2020. De asemenea autostrada Sudului este prevăzută pentru a începe studiile de fezabilitate anul acesta cu sumele prevăzute în buget. Am discutat cu colegii și am zis că se vor construi centuri ocolitoare la Comarnic și la Bușteni. În momentul de față de derulează licitația. Mai sunt proiectele de cale ferată (…) Gara de Nord-Otopeni”, a completat președintele ALDE.

De asemenea liderul ALDE a anunțat că vor exista întâlniri frecvente între coaliție și reprezentanții Ministerului Transporturilor pentru a se asigura că proiectele de infrastructură vor fi finalizate la termen.

„Vom avea reuniuni regulate cu Ministerul Transporturilor pentru a monitoriza calendarul de derulatre a tuturor acestor proiecte astfel încât să nui apară întârzieri. Liderii coaliției, cu ministrul, cu doamna prim-ministru”, a conchis Tăriceanu.

Proiectul de buget ar putea fi adoptat vineri, în ședință de Guvern, deși de pe ordinea de zi acesta lipsește. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că atâta timp cât bugetul pe anul 2019 nu este mai mic decât cel de anul trecut, nu există un pericol să nu fie adoptat și că acesta intră, vineri, la aprobarea de către Executiv.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro