Sari direct la conținut

Tariceanu insista: Romania nu trebuie sa devina cimitirul de masini al Europei

HotNews.ro

Taxa pentru poluare este in interesul Romaniei, a declarat premierul miercuri la inceputul sedintei de Guvern: „Nu cred ca Romania are interesul sa desconsidere factorul de poluare si necesitatea protejarea sanatatii oamenilor si sa devina cimitirul tuturor masinilor uzate din Europa”. Reactia vine la o zi dupa ce presedintele Basescu i-a trimis premierului o scrisoare prin care ii cerea sa elimine taxa auto.

De altfel, premierul a respins afirmatiile presedintelui potrivit carora Romania ar fi incalcat Tratatul de aderare, prin introducerea acestei taxe.

„Daca Romania ar fi incalcat Tratatul de aderare, am fi fost sesizati de Comisia Europeana sau ar fi existat o decizie a Comisiei Europene sau a Curtii Europene de Justitie in acest sens. Nu este cazul”, a declarat seful Executivului.

Primul-ministru s-a declarat „extrem de dezamagit” de atitudinea presedintelui, apreciind ca aceasta afecteaza negocierile Guvernului cu reprezentantii Comisiei Europene. „Prin atitudinea pe care presedintele o adopta, negocierile premierului cu Comisia Europeana vor fi puternic afectate. In loc ca noi sa fim solidari in ceea ce priveste interesul Romaniei si al romanilor, exprimam pozitii de acest fel”. Demersul presedintelui „este pur politicianist si de interes electoral”, a apreciat premierul Tariceanu.

Tariceanu: Romania trebuie sa reduca poluarea prin taxa auto

Premierul a criticat limbajul dublu al unora: ” Pe de-o parte Romania se angajeaza la aceste eforturi de diminuare a consecintelor schimbarilor climatice prin reducerea emisiilor de CO2, dar luptam impotriva unei taxe pentru poluarea autovehiculelor”.

„Nu vad cum am putea sa ne imaginam ca, dupa ce ne-am raliat unui punct de vedere european, acum gasim diferite motive ca sa nu aplicam aceste reglementari”, a continuat Tariceanu.

Taxa de poluare auto este una corecta si in acord cu regulile europene privind reducerea poluarii, norme pe care Romania trebuie sa le respecte, a concluzionat premierul.

Seful Executivului a subliniat ca noua formula de calcul al taxei va tine seama de toate observatiile primite si va raspunde unor cerinte majore: combaterea poluarii, mentinerea locurilor de munca in industria de profil din Romania, siguranta traficului, necesitatea reducerii comertului ilicit cu autovehicule second-hand.

Potrivit ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, noua taxa auto va intra in vigoare la 1 iulie 2008.

Tariceanu: Sunt institutii media care fac campanie pentru samsarii ce vand masini in talciocul Vitan

Nu este pentru prima data cand premierul foloseste expresia „cimitirul de masini al Europei” pentru a justifica necesitatea acestei taxe. Si la inceputul acestui an premierul spunea ca taxa auto de prima inmatriculare nu a fost gandita sa aduca bani la buget ci ca o frana in calea aducerii in tara a masinilor de ocazie.

„In 2011 trebuie sa scoatem din circulatie masinile noneuro, si atunci cum pot eu sa privesc linistit cum noi importam aceste masini? Apoi noi desfasuram un program rabla de innoire a parcului auto, dam niste prime pentru asta, iar pe de alta parte se vrea sa importam rable”, declara premierul.

Seful Guvernului s-a aratat nedumerit ca sunt institutii media care fac campanie pentru samsarii ce vand masini in talciocul Vitan si vor ca toata Romania sa se transforme intr-un astfel de talcioc unde sa se vanda de la televizoare si haine la masini second-hand.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro