Sari direct la conținut

Tăriceanu, la Antena 3: Decizia nu poate decât să mă bucure, dar bucuria mea este parțială / Ieșirea la suprafață a protocoalelor i-a descătușat pe judecători și procurori

HotNews.ro
Calin Popescu Tariceanu, Foto: Captura Antena 3
Calin Popescu Tariceanu, Foto: Captura Antena 3

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni seara, la Antena 3, după ce instanța supremă l-a achitat în dosarul de mărturie mincinoasă că decizia nu poate decât să-l bucure, însă bucuria sa este parțială. El a mai spus că a fost supus unei presiuni publice uriașe.

”Sigur că o astfel de decizie nu poate decât să mă bucure, dar bucuria mea este parțială, pentru că într-adevăr după avatarurile prin care am trecut începând din 2015 – purtat la parchet, purtat în instanță, cu o presiune publică uriașă asupra mea, care i-a afectat pe toți cei din jurul meu, tot acest calvar astăzi s-a încheiat. Bucuria mea este umbrită de faptul că știu că foarte mulți alți oameni care au fost sau sunt în aceeași situație cu mine nu și-au încheiat încă procesele”, a declarat la Antena 3 Călin Popescu Tăriceanu.

El l-a dat ca exemplu pe Dan Radu Rușanu, ”care și-a văzut toată cariera profesională și politică distrusă”.

”Nu pot să nu mă gândesc câte nedreptăți s-au întâmplat, câte abuzuri au avut loc, ce tragedie s-a așternut peste România, pentru că toate aceste lucruri au contribuit într-o măsură importantă la degradarea percepției despre țara noastră și în rândul românilor”, a adăugat Tăriceanu.

Magistrații instanței supreme au decis, luni seară, să-l achite pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de mărturie mincinoasă, fiind menținută, astfel, decizia din prima instanță. Decizia este definitivă.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat, luni seară, pe Călin Popescu Tăriceanu, fiind menținută decizia din prima instanță. A existat o opinie separată, în sensul rejudecării cauzei.

În acest dosar, Tăriceanu a fost achitat, în mai 2018, în primă instanță.

În 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro