Sari direct la conținut

Țările cu cele mai mici salarii minime pe economie din Europa, în 2022

HotNews.ro
bani, Foto: Dreamstime.com
bani, Foto: Dreamstime.com

Unele țări din Europa au salarii minime reglementate, iar altele nu (precum Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia). România se află undeva spre coada clasamentului în privința salariului minim din Europa în 2022. Nu este ultima, fiind alte țări după.

Bulgaria este țara cu cel mai mic salariu minim pe economie din Europa în 2022

Bulgaria are cel mai mic salariu minim din Europa, conform datelor Eurostat, cu 363 euro/lună. (De precizat că ne-am uitat mai aproape de noi – UE, mai jos fiind în Albania, de exemplu, cu 268 euro).

*datele fac referire la iulie 2022

Anul trecut, în iulie, salariul minim în Bulgaria era de 332 euro, iar în 2020 de 312 euro.

Pe următoarea poziție, de la coadă, în privința salariului minim din Europa în 2022 se află Letonia cu 500 euro, urmată de Ungaria cu 503 euro.

Următoarea pe listă este România, cu 515 euro (datele pe iulie – de precizat că suma e la cursul de schimb de atunci). Reamintim că de la începutul acestui an, salariul minim a urcat la 2.550 lei, însemnând că după plata taxelor angajatul ia în mână 1.524 lei.

După noi urmează Croația și Polonia cu 622 euro, respectiv 641 euro.

Bineînțeles, dacă ne mai uităm în jur, mai vedem salarii minime de 373 euro în Turcia, 401 euro în Serbia, ori 532 euro în Muntenegru.

Țările cu cel mai mare salariu minim pe economie

În topul clasamentului celor mai mari salarii minime pe economie în 2022 se află, pe primul loc, așa cum ne-am obișnuit, Luxembourg cu 2.313 euro/lună.

Sursa: Eurostat

Este urmată de Belgia cu 1.842 euro, Irlanda cu 1.774 euro, Olanda cu 1.756 euro sau Germania cu 1.744 euro.

Taxarea salariilor face diferența

Deși nu avem cel mai mic salariu minim, în România taxarea acestora este foarte mare. De exemplu, deși salariul minim de la noi este mai mare decât în Ungaria, în practic omul ia mai puțin în mână.

Conform unui raport din 2019 al KPMG, în Ungaria salariile sunt taxate cu 33,5%, de unde rezultă că un om ia în mână circa 334 euro, în timp ce în România suma este de 311 euro (la cursul de azi al BNR).

Asta fix pentru că avem o taxare prea mare a muncii. Nu mai menționăm că, mai nou, am luat o măsură unică în Europa: supra-taxarea part-time.

  • În România mai avem un salariu minim de 3.000 de lei în construcții, industria alimentară și agricultură. Aceste salarii beneficiază de facilități: zero impozit pe venit, zero contribuție la sănătate și, opțional, zero la Pilonul II. De asemenea, facilitățile se aplică până la 10.000 lei.

Dacă ne uităm la Bulgaria, având în vedere că taxarea salariilor este de 22,4%, la acel brut menționat mai sus ar rezulta un net de 281 euro.

În Slovacia, unde salariul minim este de 646 euro brut, taxarea este de 17,86%, iar în Polonia unde este de 641 euro, de 29,29%. În România e 41,5%.

Sursă foto: DreamStime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro