Țările europene tocmai au primit o veste proastă din partea SUA în privința armamentului pe care l-au plătit
Oficialii americani și-au informat omologii europeni că unele livrări de arme contractate anterior vor întârzia probabil, întrucât războiul din Iran continuă să epuizeze stocurile de armament, au declarat joi, pentru agenția de presă Reuters, trei surse familiarizate cu situația.
Sursele, care au vorbit sub protecția anonimatului, întrucât discuțiile nu sunt publice, au afirmat că mai multe țări europene vor fi afectate, inclusiv unele din regiunea baltică și din Scandinavia.
Unele dintre armele în cauză au fost achiziționate de țările europene în cadrul programului Foreign Military Sales (FMS), dar nu au fost încă livrate, au adăugat sursele.
Aceste livrări vor fi probabil amânate, au precizat sursele.
Casa Albă, Pentagonul și Departamentul de Stat nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a transmite puncte de vedere oficiale.