TAROM cumpără 9 aeronave de tip ATR 72-600. Răzvan Cuc: Vor fi folosite pe cursele interne
Cele nouă aeronave de tip ATR 72-600, care urmează să fie achiziționate de TAROM, vor fi folosite pe cursele interne, care sunt foarte aglomerate, a anunțat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Primul aparat de zbor va intra în flotă în luna octombrie, relatează Mediafax.
„Procesul de reînnoire al flotei va fi cu aeronave noi tip ATR. Este o nouă generație”, a spus Răzvan Cuc, la Antena 3.
Acesta a confirmat faptul că noile aeronave vor fi folosite pe curse interne. „Sunt foarte aglomerate și cele mai profitabile pe care le execută TAROM. Primul avion va intra în flotă în luna octombrie, apoi gradual, până în ianuarie. Cele vechi vor fi preluate în regim buy-back. Asta a negociat compania”, a mai spus Cuc.
Ministrul Transporturilor spune că și cursele lung-curier vor putea fi deschise, dar pentru fiecare traseu trebuie facută o analiză, astfel încât avioanele de 50 de locuri să nu circule cu 10 oameni.
Cuc a transmis și un avertisment pentru cei care nu țin pasul în TAROM. „Acei oameni care nu țin pasul cu noile tendințe să îi lăsăm să iasă la pensie. Trebuie să ne adaptăm și avioanele să nu circule goale. Este treaba directorului să evalueze, din partea mea va avea tot sprijinul, dar să aibă curajul să facă ce are de făcut. Cine nu muncește, pleacă acasă. TAROM nu își mai permite să facă concesii față de incompetenți sau cei care nu vor să facă treabă”.
Ministerul Transporturilor a anunțat vineri achiziționarea de noi avioane pentru compania TAROM, urmând ca modelul „ATR-72” să înlocuiască modelul „ATR-42-500”.
Noile aparate de zbor au sistem de navigație care corespunde cerințelor de echipare ce vor deveni obligatorii de la anul. Totodată, cabina de pasageri este modernizată, iar nivelul de zgomot redus. Capacitatea de depozitare a bagajelor de mână este mult mărită față de capacitatea actuală.