Sari direct la conținut

Tarom incepe sambata operarea curselor directe de la Iasi spre Bologna, Torino si Londra

HotNews.ro

Compania aeriana Tarom incepe sambata operarea curselor directe de la Iasi spre Bologna, Torino si Londra, la preturi de la 114 euro, 112 euro, respectiv 164 euro, cu toate taxele incluse.

Tarifele sunt valabile pentru un zbor dus-intors, la achizitionarea de pe www.tarom.ro, precizeaza Tarom, intr-un comunicat citat de agentia Mediafax.

Compania asigura catering si bauturi la bord, precum si transportul gratuit al bagajelor. Pasagerii clasei economic pot transporta un bagaj de cala in limita a 23 de kg, iar pasagerii clasei business au incluse in pretul biletului maximum 3 bagaje de cate 23 de kg. In plus, toti pasagerii pot transporta gratuit si un bagaj de mana de maximum 10 kg, arata compania.

„Tarom a inceput un sustinut proces de adaptare a produsului sau la necesitatile segmentelor de trafic regionale. Deschiderea unui centru operational Tarom la Iasi vine ca raspuns la cererea de piata din aceasta zona a Romaniei, oferind noi oportunitati de conectare cu orase importante ale Europe. Zborurile se bucura de succes, rezervarile fiind in continua crestere pe aceste rute”, a declarat in comunicat Sorin Georgescu, director de proiect in cadrul companiei,

Compania detinuta de Ministerul Transporturilor vizeaza o crestere a numarului de pasageri transportati cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane in acest an la 2,6 milioane in 2016, si o majorare a gradului de incarcare a aeronavelor, de la 68% in acest an la 75% in 2016, potrivit planului de management al conducerii selectate in urma unui proces de recrutare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro