Sari direct la conținut

Tehnici de marire a apartamentului

Cotidianul

Ochiul va percepe locuinta mai mare daca se tine cont de sfaturile designerilor de interior in ceea ce priveste culorile peretilor, perdelele, mobilierul, pardoseala si, nu in ultimul rind, oglinzile.

„Sint diverse trucuri sau pur si simplu o ergonomie corect gindita, astfel incit spatiul sa fie perceput mai mare“, ne-a spus Adrian Iovescu, arhitect si designer de interior la firma Accent Design.

In primul rind, „senzatia de spatiu este data de culorile pastelate, cit mai deschise, ale peretilor. Pot fi folosite nuante de bleu, vernil, lila, alb“, ne-a spus Alina Dinu, arhitect de interior la firma S.C. Brenneka Group S.R.L. Mobilierul trebuie sa fie cit mai simplu si asezat in asa fel incit sa nu incurce.

„Amplasarea corecta a mobilierului poate ajuta de asemenea la senzatia de marire a spatiului. Trebuie gindita in concordanta cu legaturile dintre camere, accese, usi, ferestre. Un mobilier de care te «impiedici» iti poate crea senzatia de casa aglomerata si mica“, a mai spus Adrian Iovescu.

Pentru ca senzatia de spatiu sa fie amplificata la maximum este indicat ca mobilierul sa aiba picioare sau sa fie suspendat. „Camera va parea mai mare daca se vede cit mai mult din podea“, a explicat Alina Dinu.

Un alt truc folosit de designeri in amenajarea locuintelor pentru a da senzatia de spatiu este crearea de nise. „Se fac anumite locasuri in pereti. Aceste nise, daca sint si luminate, dau senzatia de adincime. Daca sint facute pe lungime dau impresia ca peretele este mai lung, daca sint scobite pe inaltime, acel perete va parea mai inalt“, a precizat Alina Dinu. Unul dintre trucurile cele mai vechi ar fi pozitionarea oglinzilor.

O oglinda mare, amplasata de la nivelul pardoselii si pina peste nivelul ochiului, chiar pina in tavan, da senzatia de dublare a incaperii. „In palatele din secolele trecute, acest truc era preferat, mai mult chiar, se folosea pe doi pereti paraleli, astfel incit imaginea se reflecta la infinit, dind impresia de o camera nesfirsita“, a amintit Adrian Iovescu.

integral in Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro