Televiziunea publica lanseaza TVR Info in ultima zi a anului
Televiziunea publica a anuntat oficial, marti, ca pe 31 decembrie va incepe sa emita TVR Info, canal dedicat informatiilor utilitare si transmisiilor in direct, din trafic. Postul, pentru care TVR a obtinut licenta in urma cu zece luni, trebuie inclus obligatoriu in grilele tuturor operatorilor de cablu.
Este al doilea post lansat de SRTv in a doua jumatate a acestui an, dupa TVR 3.
Lansarea TVR Info este programata de „ziua Televiziunii Publice”, care a inceput sa emita pe 31 decembrie, in urma cu 52 de ani. Noul post are acoperire nationala si urmeaza sa difuzeze, potrivit informarii TVR, „stiri de interes national, sportive, informatii meteo din ora in ora, interviuri si rubrici precum info bursier, info bancar, info cultural, revista presei si auto moto info”.
Televiziunea sustine ca alaturi de celelalte posturi publice TVR Info „va contribui la cresterea prestigiului si audientei Televiziunii Romane, raspunzand unei nevoi fundamentale a omului modern: informarea in timp real”.