Țelina. Și de ce am furat usturoi de la supermarket

Am intrat să cumpăr o țelină. Dormisem prost toată noaptea. Și dimineața mintea mea ce-a născut? O țelină. Cum s-a putut naște din capul meu o țelină? N-o să apelez la studii speciale de psihanaliză. Nu. Cert este că țelina m-a obsedat în așa hal în ziua aia că am căutat-cumpărat o țelină. Și am mai luat 2 căței de usturoi. De ce? Habar n-am. Mi-a plăcut cum arătau.

Problemele s-au ivit deodată, cam așa. O dată. Ce fac cu țelina? Mi-a trecut prin cap să o fac sandwich. S-o tai felii. S-o fierb în apă. După ce se fierbe, s-o dau prin ou și făină și s-o prăjesc un pic. Așa să ia “față” de șnițel. Între 2 șnițeli de ăștia să pun cașcaval. Nu? Iese. Ce-are să se întâmple? M-am dus la supermarket pentru asta. Care mi-a ieșit în cale. N-am obsesii cu viața bio, așa că m-am dus la primul supermarket din cale.

Era țelină cu tot cu frunze. Frunzele erau semn de viață ca la țară. Apoi, tot eram acolo, de ce să nu cumpăr și usturoi? Mă plimbam aiurea prin magazin. Nu mă întrebați de ce am luat și usturoi. Nu mă întrebați. Deci, o țelină și usturoi, da? Le iau în coș, plec la casă. Descoper că-i coadă mare (2-3 persoane) la casă. Mă duc la zona de self service. Pun țelina pe galantar. Mi se cere câte bucăți. Dau o bucată. Se înregistrează. Acum ce fac cu doi căței de usturoi? Aparatul îmi arată că nu-i la bucată, e la kilogram. Deci, trebuia să mă întorc să cântăresc usturoiul. Era greu, complicat. Țin la confort. Puteam să-l las usturoiul acolo să plec, dar nu și nu. Îmi intrase în cap usturoiul alături de țelină.

Bună treabă, mi-am spus. Dar n-am chef să-mi părăsesc locul.

Să mă trimit înapoi ca să cântăresc usturoiul. Erau doi căței până la urmă. Așa că am zic că plătesc țelina și usturoiul îl bag în buzunar. Până la urmă era doar conștiința mea, nu? Dă-o dracului de conștiință. Cui îi trebuie? Am plecat cu usturoiul. Bună treabă asta. Singura chestie ca să ies din supermarket era să prezint bonul. Scanat, bonul mă elibera. Așa am făcut. Usturoiul nu a mirosit nici nu a piuit la plecare. Am plecat. Ce-am făcut cu usturoiul? Aveam eu ceva gânduri? Nu. In niciun caz nu-l combinam cu afrodisiaca mea țelină. Nu. Asta nu. Aveam planuri. Dar conștiința m-a tot mustrat. Așa că pe drum, m-am întors un pic din drum și l-am aruncat la coș.

Așa am zis eu că-mi spăl “conștiința”.