Tempo Media va fi cumparata de Aegis Group si se va numi Vizeum
Aegis Group Plc a anuntat joi ca a cazut de acord sa achizitioneze compania romaneasca de media Tempo Media, valoarea tranzactiei nefiind dezvaluita, informeaza Forbes. Grupul britanic de marketing si comunicare a anuntat pe site-ul propriu ca numele companiei va fi schimbat in Vizeum, agentia urmand a fi integrata in Aegis Media.
Tempo Media, divizia media a Tempo Advertising, una din cele mai mari agentii de publicitate independente din Romania, are active brute de 1,3 milioane euro, conform datelor grupului britanic.
Portofoliul Tempo Media cuprinde un mix de clienti, atat internationali cat si locali precum Tuborg, Carlsberg, Skol, Orangina, Granini, Alka, Nutline, Baneasa, Boom, Cetelem (BNP Paribas) si Kiwi Finance.
„Gratie marimii populatiei si cresterii economice rapide, Romania a devenit o piata importanta pentru advertiseri in sud-estul Europei. Aceasta achizitie ne va intensifica prezenta in Romania si va intari reteaua Vizeum in Europa”, a declarat Robert Lerwill, CEO al Aegis.
Romania este vazuta ca o piata emergenta pentru advertiseri. Potrivit datelor Aegis, cheltuielile anuale de publicitate au crescut de la 230 milioane dolari in 2003 pana la 690 milioane dolari in 2007, o crestere medie anuala de 34%, pentru 2009 fiind estimata depasirea pragului de un miliard de dolari.