Tensiuni la FC Botoșani după eșecul cu Petrolul. Marius Croitoru dezvăluie existența unor „probleme interne”
Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani, a admis că echipa trece printr-o perioadă complicată și că randamentul slab al jucătorilor este strâns legat de probleme din interiorul clubului.
După 1-3 cu Petrolul Ploiești, tehnicianul a punctat incapacitatea elevilor săi de a livra performanță în condițiile date. Confruntarea a fost decisă de dubla lui Martins (‘27, ‘54) și reușita lui Ioniță (‘39) pentru oaspeți, în timp ce Dumiter (‘65) a marcat golul gazdelor.
„Am arătat rău, avem ceva probleme interne. Sunt problemele noastre, dar toată răspunderea este a mea, nu a băieților. Ei au dat tot ce le-am cerut. Din păcate, nu au putut mai mult, săracii. Unii au avut și anumite probleme.
Am luat un prim gol, după care o greșeală pe care nici nu pot s-o explic, lucrurile sunt așa simple câteodată… Sunt acele mici detalii, ca la Dinamo, și s-a schimbat tot ce pregătisem. Băieții au încercat, atât au putut, din păcate, în seara asta.
Nu a fost dureros neapărat scorul, ci modul în care am pierdut. Astăzi, pur și simplu ne-au surclasat la toate capitolele. Au fost echipa mai bună, bravo lor, îi felicit. Petrolul a arătat mult mai bine decât FC Botoșani în seara aceasta. E o lecție pentru mine, pentru jucători, n-avem ce să facem, trebuie să învățăm și să mergem mai departe”, a explicat Croitoru, potrivit digisport.ro.
Marius Croitoru: „Am pierdut o șansă, dar vor mai fi”
Suporterii lui FC Botoșani și-au manifestat nemulțumirea în finalul partidei, cerându-i demisia lui Marius Croitoru.
„Îmi pare nespus de rău pentru oamenii care au venit și ne-au încurajat chiar și la 0-2, le mulțumesc din suflet, chiar dacă la final și-au strigat oamenii supărarea.