Sari direct la conținut

Teodorovici: Complexul Energetic Hunedoara ar putea beneficia de amnistia fiscală

HotNews.ro
Eugen Teodorovici, Foto: Guvern
Eugen Teodorovici, Foto: Guvern

Complexul Energetic Hunedoara va fi una dintre companiile care ar putea beneficia de prevederile amnistiei fiscale, a anunţat duminică, în Valea Jiului, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Va fi parte, pe lângă alte companii, atât publice, cât şi private, în acest subiect al amnistiei fiscale, cum îi spunem noi”, a spus ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.

Întrebat despre o posibilă divizare a CEH, ministrul Teodorovici a răspuns că în cazul acestei companii se caută cea mai bună soluţie economică, un act normativ în acest sens urmând să fie promovat, în cel mult două săptămâni, în şedinţă de guvern.

„Vor fi câteva discuţii chiar şi luni, la Guvern. Va fi şi un act normativ – sperăm noi în maxim, dacă nu acum, miercuri, în şedinţa de guvern, săptămâna următoare – ordonanţă de urgenţă în acest sens, astfel încât să fie găsită soluţia economică cea mai bună. Ştiţi că urmează şi o amnistie fiscală pe care Guvernul urmează să o dea, plecând şi de la nevoia pe care combinatul de la Hunedoara o are, şi nu numai. Sunt mai multe discuţii astfel încât lucrurile să fie exact cum îşi doresc cei din Vale (Valea Jiului, n.red.)”, a arătat ministrul Finanţelor.

CEH a fost înfiinţat în anul 2012 prin comasarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi a minelor de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, apreciate, la acea vreme, ca viabile.

Conform datelor financiare de pe site-ul companiei, CEH înregistra la data de 30 iunie 2018 o pierdere netă de 164,5 milioane lei. La aceeaşi dată, datoriile totale ale companiei se ridicau la 1,607 miliarde lei, din care 1,133 miliarde lei la bugetul general consolidat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro