Teodorovici, despre demisia lui Victor Negrescu: Decizia poate fi și o dovadă de imaturitate din punct de vedere politic
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, l-a criticat sâmbătă, la Digi24, pe Victor Negrescu, spunând că demisia acestuia, cu mai puțin de două luni de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, poate fi și ”o dovadă de imaturitate din punct de vedere politic”.
”E o surpriză neplăcută. E un act pe care nu îl înțeleg”, a declarat Teodorovici, subliniind că vineri în ședința de guvern au fost discuții privind președinția Consiliului, dar nu a fost o discuție tensionată.
”E un act unilateral. (…) Să faci un astfel de gest când ai o șansă unică de a coordona o astfel de președinție poate este și o dovadă de imaturitate din punct de vedere politic. Sincer nu îmi dau seama ce l-a nemulțumit, chiar dacă prin absurd l-ar fi nemulțumit, o astfel decizie nu se justifică”, a mai spus Teodorovici.