Sari direct la conținut

Teodorovici: Din 2019, toti vor completa Declaratia Unica online, pentru ca trebuie reduse costurile

HotNews.ro

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, duminica, laAntena 3,ca din martie 2019 toate Declaratiile Unicevor fi depuse online, pentru ca trebuie reduse costurile. De asemenea, potrivit acestuia, Directiile Finantelor Publice si primariile vor avea oameni care sa ajute contribuabilii sa completeze online aceste Declaratii Unice, platitorii vor primi acasa parolele ca sa poata intra online sa completeze documentele. Teodorovici sustine ca va exista si o aplicatie pe telefon pentru a completa Declaratia Unica, iar pentru a incuraja oamenii sa depuna si plateasca online ar putea exista o bonificatie de 10%.

„Cele sapte declaratii se comaseaza intr-una singura si se depune la un singur termen. Este o singura pagina. Am estimat un milion de contribuabuli care trebuie sa depuna aceasta declaratie. Un singur termen de depunere, un singur termen de plata. Se schimba cateva lucruri esentiale: Devii asigurat medical la momentul in care depui formularul si nu la momentul in care platesti. Iti asumi ca esti asigurat medical. Am cautat sa evitam o alte numere”, a declarat ministrul la Antena3, care spune ca 15 iulie va fi termenul „cand se inchide 2017 si estimeaza 2018”.

Ministerul de Finante analizeaza posibilitatea introducerii unui sistem de bonificatii pentru contribuabilii care achita anticipat obligatiile fiscale estimate datorate.

Persoanele care vor achita integral pana la 15 iulie 2018 obligatiile fiscale datorate vor avea o reducere de 10%, iar pentru plata acestora pana la 30 septembrie 2018 reducere este de 5%, potrivit News.ro.

Daca Declaratia Unica se depune pe suport de hartie, reducerile sunt de 5%, daca obligatiile fiscale sunt platite pana la 15 iulie, si de 2% daca vor face plata pana la 30 septembrie.

Potrivit lui Teodorovici, incepand din 2019, totul va fi online.

„Nu ne permitem sa tinem tara asta pe loc. Tara asta e si a celor care nu stiu astazi sa completeze, dar si a celor care vor sa fie altfel tara asta. Toti vor fi online in 2019. Cine nu stie, nu poate, va fi spijinit. Dar nu putem sa lasam doua sisteme. Pentru care sunt costuri de ambele parti. Daca este un contribuabil care vrea sa vina la ghiseu, noi avem costuri”, a declarat Teodorovici.

Ministrul Finantelor a explicat ca, de exemplu, la contributia de sanatate, „daca doreste sa aiba o abordare preventiva, plateste pentru jumatate de zile, dar i se asigura tot anul”.

Potrivit lui Teodorovici, doar 5 milioane de romani platesc CASS.

Cele sapte declaratii actuale care vor disparea si vor fi comasate sunt: D200 – veniturile realizate din Romania, D201 – veniturile realizate din strainatate, D220 – venitul estimat/norma de venit, D221 – norme de venit – agricultura, D600 – venitul baza pentru CAS, D604 – stabilire CASS persoane fara venit, D605 – stopare CASS persoane fara venit.

Citeste mai multe despre Declaratia Unica, pe StartupCafe.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro