Termenul aproape necunoscut care arată cât de bine îmbătrânim. În Franța, zeci de mii de oameni sunt deja evaluați astfel
Mobilitatea, cogniția, vederea și auzul, starea psihică și vitalitatea. Toți acești parametri au fost incluși de specialiști sub o umbrelă comună, pe care au numit-o capacitatea intrinsecă. Aceasta descrie cât de bine își păstrează o persoană funcțiile fizice și mintale odată cu înaintarea în vârstă.
Organizația Mondială a Sănătății a introdus conceptul în 2015, pornind de la ideea că două persoane de aceeași vârstă și cu diagnostice asemănătoare pot avea niveluri foarte diferite de autonomie. Una își păstrează mobilitatea, memoria, vederea, auzul și independența, în timp ce alta începe să aibă nevoie de ajutor în activitățile zilnice.
În ultimii ani, capacitatea intrinsecă a început să fie folosită tot mai mult în cercetările despre îmbătrânire.
În Franța, zeci de mii de persoane vârstnice au fost deja evaluate cu ajutorul acestui model. Iar în SUA, un program de 144 de milioane de dolari analizează dacă astfel de măsurători pot fi folosite și în studiile dedicate tratamentelor care urmăresc să încetinească declinul asociat vârstei.
Ce poate spune despre o persoană capacitatea intrinsecă
Evaluarea se bazează pe mai multe teste folosite deja în geriatrie. Sunt urmărite viteza de mers, forța de strângere a mâinii și capacitatea de ridicare de pe scaun. Dar și memoria, orientarea, vederea, auzul, starea psihică și nutriția.
John Beard, profesor la Mailman School of Public Health a Universității Columbia din SUA și unul dintre cercetătorii care au contribuit la definirea conceptului, explică termenul pornind chiar de la denumirea sa. „«Intrinsec» se referă la resursele proprii ale persoanei, iar «capacitate» – la felul în care acestea îi permit să funcționeze”.
Mediul în care trăiește o persoană nu intră în calculul capacității intrinseci. De exemplu, doi oameni cu același grad de mobilitate se pot descurca diferit dacă unul locuiește într-un bloc cu lift, iar celălalt la un etaj superior într-o clădire fără lift. OMS include influența acestor condiții într-un concept separat, numit abilitate funcțională.
Aceeași boală, niveluri diferite de autonomie
Numărul diagnosticelor oferă doar o imagine parțială asupra stării unei persoane. Un pacient cu mai multe boli cronice bine controlate își poate păstra autonomia, mobilitatea și funcțiile cognitive, în timp ce altul, cu mai puține afecțiuni, poate avea dificultăți de mers, probleme de auz sau tulburări de memorie care îi limitează independența.
De aceea, OMS a propus ca evaluarea îmbătrânirii să includă și nivelul la care sunt păstrate funcțiile fizice și mintale, nu doar bolile diagnosticate. În 2022, această abordare a fost inclusă și în ediția a 11-a a Clasificării Internaționale a Bolilor, prin categoria declin al capacității intrinseci asociat îmbătrânirii.
Studiile realizate până acum au demonstrat că o capacitate intrinsecă mai redusă este asociată cu o probabilitate mai mare de pierdere a autonomiei și cu un risc crescut de deces, inclusiv după ce au fost luate în calcul bolile cronice și alți factori care pot influența aceste rezultate.
Datele europene arată și decalajul dintre durata vieții și anii trăiți fără limitări importante. În 2023, femeile din Uniunea Europeană aveau în medie 63,3 ani de viață sănătoasă, iar bărbații 62,8 ani, potrivit Eurostat, în timp ce speranța de viață ajungea la 81,7 ani.
Un scor mai ridicat, asociat cu păstrarea autonomiei și cu scăderea mortalității
O metaanaliză publicată în The Lancet Healthy Longevity, care a inclus studiile despre capacitatea intrinsecă de-a lungul timpului, a scos la iveală că scorurile mai ridicate au fost asociate cu o probabilitate mai mică de declin funcțional și cu o mortalitate mai redusă.
Aceeași asociere a fost observată și într-un studiu realizat în Țările de Jos, iar legătura s-a menținut și atunci când cercetătorii au luat în calcul bolile cronice și factorii sociodemografici. Fiecare punct suplimentar la scor a corespuns unei reduceri cu 7% a riscului de declin funcțional în următorii șase ani și cu 2% a riscului de deces pe parcursul a zece ani.
Pentru a vedea cum se modifică acest indicator odată cu vârsta, cercetătorii francezi au evaluat 975 de persoane cu vârste între 20 și 102 ani. Rezultatele, publicate în Nature Aging, au demonstrat că valorile se mențin relativ ridicate până la vârsta mijlocie, apoi scad mai accentuat după 65 de ani.
La vârste înaintate, diferențele dintre oameni devin și mai mari. Două persoane de aceeași vârstă cronologică pot avea, astfel, niveluri foarte diferite ale mobilității, cogniției, vitalității sau funcțiilor senzoriale.
O analiză din 2026, care a inclus 746 de americani de peste 70 de ani, a urmărit evoluția capacității intrinseci și a dizabilității în ultimele două decenii de viață. Legătura dintre cele două nu a rămas constantă, ci s-a modificat pe măsură ce participanții s-au apropiat de finalul vieții, indicând că pierderea funcțiilor nu urmează același ritm pe tot parcursul îmbătrânirii.
În Franța, evaluarea este folosită deja la scară largă
Una dintre cele mai avansate aplicații se află la Toulouse, în Franța. Centrul de Gerontologie al Spitalului Universitar din oraș, colaborator al OMS, desfășoară din 2020 un program prin care persoanele de peste 60 de ani sunt urmărite pentru a identifica eventuale scăderi ale capacității intrinseci.
Evaluarea începe cu o triere scurtă. Dacă aceasta semnalează o posibilă problemă, urmează o examinare mai detaliată și, atunci când este necesar, stabilirea unui plan de îngrijire.
O parte a verificărilor poate fi făcută chiar de pacient, cu ajutorul unei aplicații. Autoevaluarea s-a dovedit destul de precisă în cazul mobilității, nutriției și stării psihice, dar mai puțin sigură pentru memorie, vedere și auz.
În primii doi ani ai programului au fost incluși peste 10.000 de participanți, potrivit rezultatelor publicate în The Lancet Healthy Longevity.
La prima evaluare, 94,3% prezentau cel puțin un domeniu care necesita atenție. Numai 9,3% au ajuns însă la examinarea aprofundată, iar dintre aceștia, 90,3% au avut într-adevăr o problemă confirmată.
Proporția foarte mare de rezultate pozitive la prima triere scoate însă la iveală și o limită practică. Dacă aproape toți participanții sunt semnalați pentru cel puțin o problemă, este nevoie de criterii suplimentare pentru a stabili cine necesită investigații mai amănunțite și cine poate fi monitorizat.
Capacitatea intrinsecă ar putea fi folosită și în studiile pentru tratamentele anti-îmbătrânire
Testarea tratamentelor care ar putea încetini îmbătrânirea este dificilă tocmai pentru că efectele urmărite apar foarte târziu. Pentru a demonstra că un medicament prelungește viața, participanții ar trebui monitorizați foarte mulți ani.
În plus, îmbătrânirea nu este tratată, în prezent, de autoritățile de reglementare ca o boală pentru care poate fi aprobat un medicament. Din acest motiv, cercetătorii caută indicatori care se modifică într-un interval mai scurt și care pot anticipa evoluția stării de sănătate.
În februarie 2026, Agenția americană pentru cercetare avansată în sănătate, ARPA-H, a lansat programul PROSPR, finanțat cu 144 de milioane de dolari pe cinci ani. Programul urmărește să stabilească dacă nivelul capacității intrinseci poate anticipa starea de sănătate și riscul de deces și dacă poate fi îmbunătățit prin exercițiu fizic sau prin medicamente existente, investigate și pentru posibile efecte asupra longevității. Printre acestea se numără și medicamentele din clasa GLP-1.
Unul dintre proiectele finanțate combină teste funcționale și chestionare cu analize de sânge și date colectate prin dispozitive purtabile. Obiectivul este dezvoltarea unei evaluări care să poată fi făcută inclusiv la domiciliu și să coste mai puțin de 100 de dolari.
Au început deja și studii în care sunt urmărite mobilitatea, cogniția și vitalitatea după administrarea unor tratamente. Unul dintre ele include 200 de adulți cu vârste între 60 și 65 de ani și verifică dacă un medicament antiretroviral poate modifica aceste funcții.
Deocamdată, capacitatea intrinsecă nu poate fi folosită drept criteriu pentru aprobarea unui medicament destinat longevității. Mai întâi trebuie demonstrat că o creștere a scorului corespunde unei îmbunătățiri reale a stării de sănătate și că aceasta se menține în timp.
Nu există încă un test universal
Metodele folosite pentru calcularea capacității intrinseci nu sunt încă standardizate. Unele studii includ toate cele cinci domenii, altele doar patru, iar testele pentru mobilitate, cogniție sau vitalitate diferă de la o cercetare la alta. Din acest motiv, scorurile nu sunt întotdeauna direct comparabile.
Și precizia instrumentelor de triere variază mult. O analiză publicată în Maturitas a raportat diferențe mari atât în privința sensibilității, cât și a specificității, în funcție de populația evaluată și de domeniul analizat.
O altă limită apare la adulții tineri și sănătoși. Teste precum mersul pe o distanță scurtă sau ridicarea de pe scaun identifică mai ușor scăderile de funcție la vârste înaintate, în timp ce la 30 sau 40 de ani majoritatea persoanelor obțin scoruri foarte apropiate de maximum. Instrumentele actuale oferă, prin urmare, puține informații despre diferențele dintre persoane care se află încă într-o stare fizică foarte bună.
Rămâne de demonstrat și dacă scăderea scorului poate fi folosită pentru a decide momentul unei intervenții. Nu există încă dovezi că măsurile luate imediat după apariția unui declin prelungesc viața sau reduc dizabilitatea.
Pentru utilizarea capacității intrinseci în studiile dedicate tratamentelor anti-îmbătrânire, cercetătorii trebuie să arate că o creștere a scorului este urmată, în timp, de păstrarea autonomiei și de o stare de sănătate mai bună.
Ce poate afla acum un pacient după o astfel de evaluare
În prezent, capacitatea intrinsecă este utilă mai ales pentru urmărirea schimbărilor care apar treptat odată cu vârsta. Scăderea forței, încetinirea mersului, slăbitul, pierderile de memorie, depresia sau reducerea vederii și a auzului pot evolua lent și pot trece mult timp neobservate.
Evaluarea periodică poate arăta dacă una dintre aceste funcții începe să se deterioreze și dacă este nevoie de investigații sau intervenții suplimentare.
Abordarea depinde de problema depistată. Scăderea forței și a mobilității poate beneficia de pe urma exercițiilor fizice adaptate, inclusiv a antrenamentului de forță. Pierderea în greutate sau reducerea masei musculare pot impune o evaluare a alimentației și a aportului de proteine, iar depresia, tulburările de vedere și cele de auz pot fi tratate sau corectate în numeroase situații.
Scăderea auzului poate afecta și alte domenii urmărite prin capacitatea intrinsecă. Dificultatea de a urmări conversațiile reduce participarea la interacțiunile sociale și poate favoriza izolarea, cu posibile efecte asupra stării psihice și a funcțiilor cognitive.
Capacitatea intrinsecă nu indică o vârstă biologică și nici nu estimează speranța de viață individuală. Dar permite urmărirea în timp a mobilității, cogniției, vederii, auzului, stării psihice și vitalității și poate semnala din timp deteriorarea unuia dintre aceste domenii.