Sari direct la conținut

Terri Schiavo, victima culturii mortii

Romania Libera

Pinellas Park – Florida are 45 de mii de locuitori. In medie se inregistreaza doua crime pe an in oras. Cu siguranta, uciderea prin infometare a lui Terri Schiavo nu va fi adaugata la statistici. De acum, moartea prin infometare e cu voie de la judecator. Zorii unei Noi Ere mijesc in Pinellas Park.

Prevestesc vremuri in care poti fi lasat sa mori de foame si de sete pentru ca nu poti spune, nici macar nu poti arata ca vrei sa traiesti.

Vremuri in care poti fi ucis prin infometare pentru ca asa vrea sotul (care stie ca esti o planta, are de incasat o despagubire de malpraxis si poate spune ca de fapt dorinta ta era sa mori), pentru ca asa vor un avocat bine platit si judecatorul transformat in calau. Terri Schiavo nu a mai primit hrana sau apa de mai bine de zece zile.

Duminica, de Pastele Catolic, sotul (care, de altfel, traieste cu alta femeie cu care are doi copii) s-a indurat sa-i permita unui preot sa o impartaseasca. Terri Schiavo nu a putut inghiti ostia transformata in Trupul lui Hristos. Avea limba uscata. A fost impartasita doar cu vin.

Disperarea mamei lui Terri (care vrea sa fie lasata sa-si ingrijeasca fata) ar trebui sa ne cutremure: „Daca cineva ar lasa un animal sa moara de foame, ar ajunge la puscarie”. Lasitatea doctorilor e si ea cutremuratoare: pacienta moare in spitalul lor pentru ca, la cererea sotului, un judecator a decis sa o decupleze de la tubul care o hranea.

Si nici un doctor nu a indraznit sa intervina, sa spuna ca juramantul lui Hippocrat poate fi mai presus decat nebunia judecatorilor. Ipocrizia celor care promoveaza aceasta moarte prin inanitie stupefiaza.

Sunt indignati ca guvernul federal si statul Florida – presedintele Bush si fratele sau, guvernatorul Jeb Bush – incearca sa dea peste cap decizia judecatorilor, ca vor ca biata femeie sa fie din nou conectata la tubul care o alimenteaza. Statul se amesteca in afaceri private, acuza apostolii culturii mortii.

Sunt cam aceiasi oameni care aplaudau interventia administratiei Clinton in cazul Elian Gonzales, pustiul luat cu forta de guvernul federal din custodia familiei din SUA si expediat inapoi in raiul comunist al lui Fidel Castro.

Dar peisajul este incomplet. Duminica l-am vazut pe Sfantul Parinte in agonie. A incercat sa rosteasca binecuvantarea si nu a putut. A facut semne de durere si disperare. Papa putea sa stea ascuns, isi putea ascunde durerea si neputinta. Nu o face. Din contra, isi poarta agonia in fata ecranelor.

Nu poate sa mai vorbeasca, dar vrea sa ne faca sa intelegem ceea ce nu au inteles cei care i-au decis soarta lui Terri Schiavo. Ca viata e sfanta din momentul conceptiei si pana la moarte, ca trebuie aparata, pastrata si pretuita.

Poate apostolii culturii mortii vor avea castig de cauza, iar Terri Schiavo va sfarsi de foame si de sete. Dar aceasta „victorie” a lor va provoca repulsia celor care cred ca civilizatia occidentala este intemeiata pe valorile crestine, va trezi constiinte adormite.

Prin acest caz extrem de mediatizat, misiunea apostolilor culturii mortii, fanaticilor avorturilor si eutanasiei s-a dezvaluit in toata hidosenia sa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro