Tesla Motors incepe la anul productia unei masini electrice cu autonomie de 500 km
Tesla Motors va incepe in 2012 productia sedan-ului 100% electric numit model S, iar primele 1.000 de unitati vor fi varianta cu cea mai buna autonomie, 500 km, insa apoi vor exista si versiunile cu autonomie de 350 km, respectiv 250 km. Tesla model S va avea de departe cea mai mare autonomie dintre masinile electrice existente pe piata, insa versiunea de top va costa 77.000 de dolari, in timp ce versiunea cu 250 km autonomie va putea fi cumparata cu 50.000 de dolari in SUA, incluzand si subventia.
Tesla Motors incepe in 2012 productia model S la o uzina californiana unde in trecut au produs masini General Motors si Toyota. Uzina va fi modernizata si va incepe sa produca cea mai performanta varianta a sedan-ului model S, “Signature Series” care va avea 500 km autonomie si va costa 77.400 dolari.
In 2012 vor fi produse 1.000 de unitati din aceasta serie plus alte 4.000 din versiunile cu autonomie de 350 km, respectiv 250 km care vor costa 67.400 dolari, respectiv 57.400 dolari. In SUA sunt oferite subventii guvernamentale de 7.500 dolari pentru masinile pur-electrice, astfel ca preturile vor porni de la 50.000 dolari pentru model S.
Masina va putea ajunge in 5,6 secunde de la 0, la 100 km/h si va avea viteza maxima de circa 195 km/h. Va oferi cinci locuri pentru adulti si doua pentru copii si va fi de departe campioana la autonomie in randul masinilor electrice, insa evident ca pretul e prohibitiv pentru multi.
Tesla vinde in prezent modelul Roadster care costa in functie de motorizare si dotari intre 84.000 si 99.000 euro, fara TVA, dispune de un motor ce dezvolta echivalentul a 288 CP si poate atinge 212 km/h. Masina ajunge in 3,7 secunde la 100 km/h, iar autonomia este foarte buna pentru o masina 100% electrica: 340 km. Bateriile cantaresc 450 kg.
Compania poarta numele celebrului inventator Nikola Tesla nascut in 1856 intr-un sat croat. Tesla a facut descoperiri in domeniile electricitate si electromagnetism si a ramas in istorie ca unul dintre cei mai importanti inventatori.