Test pe Litoral
Pauza pricinuita de meciurile echipei nationale a luat sfirsit. Drept urmare, Liga 1 se va relua in acest weekend cu jocurile etapei a VII-a. CFR-ul lui Ioan Andone se va deplasa pe malul Marii, unde va infrunta, duminica, pe Farul Constanta.
La prima vedere, o partida usoara pentru „feroviari“, care vor intilni o echipa aflata in suferinta, cu doar 4 puncte acumulate in debutul actualului sezon. Totusi, echipa din Gruia se va prezenta la Constanta cu serioase probleme de lot, situatie cauzata de accidentari sau suspendari.
Astfel, Tony, Muresan, Panin, Cadu si Fredy se confrunta cu probleme medicale, dar se spera ca cel putin primii trei sa fie recuperati pina la ora inceperii meciului cu Farul. O absenta certa este atacantul brazilian Didi, care isi va ispasi etapa de suspendare dictata de Comisia de Disciplina a FRF ca urmare a cartonasului rosu incasat in meciul cu Ceahlaul Piatra-Neamt.
In aceste conditii, formula cu care Ioan Andone va incepe partida de la Constanta ar putea fi urmatoarea: Stancioiu – Tony, Galliasi, Sandberg, Panin – Leao, Dani – Culio, Trica, Semedo – Fabbiani. Partida va fi transmisa in direct de National TV, duminica, cu incepere de la 18.45.
Incredere in jucatori
Daca CFR-istii sint obligati sa cistige la Constanta pentru a nu se indeparta de podiumul Ligii 1, pe care il impart cu Rapid si FC Vaslui, „marinarii“ au in vedere si varianta egalului, dupa cum a declarat insusi antrenorul acestora, Constantin Gache: „CFR Cluj este una dintre echipele bune ale campionatului, care a cheltuit mult si s-a intarit, dar noi ne batem pentru
victorie. E dreptul lor sa lupte pentru campionat, asa cum este si dreptul nostru de a ne gindi la victorie. Farul e mai puternica decit la inceputul campionatului. Totusi, daca tinem cont de faptul ca CFR si-a propus titlul, m-ar multumi si un rezultat de egalitate“.
De partea cealalta, presedintele Iuliu Muresan si-a exprimat increderea in grupul reunit sub bagheta lui Ioan Andone, fiind convins ca echipa sa va reusi sa obtina rezultatul scontat chiar si in ciuda problemelor de efectiv cu care se confrunta: „Absolut deloc nu ma ingrijoreaza accidentarile din echipa noastra.
Avem un lot valoros si sint convins ca cei care vor intra pe teren pot sa-si faca datoria cum trebuie. De aceea am si cumparat atitia jucatori, ca sa nu ne plingem de eventualele accidentari“.
INDISPONIBILI
5
jucatori sint incerti la CFR pentru meciul de duminica, in timp ce atacantul brazilian Didi este suspendat din cauza unui cartonas rosu.
PROGRAM LIGA 1, ETAPA A VII-A
Vineri
Gloria Buzau – Unirea Urziceni, ora 17, Telesport
Simbata
Otelul Galati – Dacia Mioveni, ora 17, TVR1
Universitatea Craiova – UTA Arad, ora 18.45, National TV
Poli Stiinta Timisoara – FC Vaslui, ora 19, Kanal D
Poli Iasi – Dinamo Bucuresti, ora 20.45, Antena 1
Duminica
Ceahlaul Piatra Neamt – Pandurii Tirgu Jiu, ora 19.30, Telesport
Steaua – Rapid, ora 20.30, Kanal D