Sari direct la conținut

Testul PISA ne face elevii analfabeți funcțional? Noi toți, părinții, suntem varză

HotNews.ro
Teste Pisa, Foto: B1 TV
Teste Pisa, Foto: B1 TV

Rezultatele PISA ne arată, o dată în plus, nivelul pe care școala românească îl are? Avem 44% analfabeți funcțional, cu 5% mai mult decât în 2015? Mare chestie! E momentul să-nțelegem că or fi copiii analfabeți, dar de fapt, noi toți, părinți-educatori, suntem analfabeți funcțional. Testul PISA din acest an este doar un punctaj de etapă al copilului, în fapt, mai grav, PISA arată o boală a bătrânilor, părinți și educatori din România.

PISA înseamnă, de fapt, cât de adaptați sunt copiii noștri la realitatea lui 2019. PISA întreabă dacă cei de 15-16 ani înțeleg ceva din cunoștințele din școala românească și sunt în stare să le aplice în lumea reală. Pe scurt, ce învață puștii în școala noastră românească nu le este prea de folos în 2019.

Păi, nu noi suntem, părinți-educatori, analfabeți funcțional? Ba Da!

Pentru că-i credem mereu mai deștepți decât sunt. Nu sunt. Școala pentru ei nu contează mai deloc astăzi. Contează doar “școala internetului” și când ne dau o replică de pe net, avem senzația că-s genii. Nu sunt. Trăiesc în lumea chestiilor, sanchi, geniale, paradoxale, emoționale, a prejudecăților, a etichetelor. Un univers selfie, de idei dobândite de-a gata, pe care-l înghit ca pe un big mac. Un univers plin de modele devenite bilionare într-un click. Un univers cu care s-au născut și pe care noi n-am fost capabili să-l explicăm. Nici, noi, profii, nici, noi, părinții. Noi lipsim din acest univers vital al copiilor noștri pentru că nu-l înțelegem, dacă-l înțelegem, n-avem timp să-l explicăm, pentru că suntem analfabeți funcțional și ne complacem cu asta.

Noi toți suntem analfabeți pentru că am lăsat treizeci de ani de zile școala în mâinile păienjenilor, politicieni care au făcut harcea-parcea din școală.

Reforme? Profesorii au devenit niște kamikaze. Care au trăit cu 2 lei și au predat materie pentru ăia 2 lei. Școala o frecție, unde ne-am depozitat progeniturile. La școală se învață materii care fac trecutul să prospere, după manuale inepte, într-un control perfect al mafiei manualelor.

Metodele sunt ale lui Marius Chicoș Rostogan din secolul 19, care întreabă copilul de comeată-castraveți, în timp ce Elon Musk îl și duce pe Marte cu șdemii de euro pe zi.

Ce să-i intereseze pe copil?

Cum să scrie caligrafic? Poate, dar el va avea semnătură digitală. Să citească Eminescu? Sunteți siguri că Eminescu mai spune ceva puștilor? Radicali, fracții? Să facă bani e mult mai mișto.

Analfabeți funcțional, ne tragem copiii în mlaștina unei educații fără legătură cu realitatea pe care ei o vor trăi în secolul 21.

Noi suntem analfabeți funcțional că am lipsit de la școala copiilor noștri.

Noi suntem. Fiindcă nu știm, nu practicăm dialogul, explicația unei vieți care este cu plictiseală, anxietate, întrebare privind rostul pe pământ.

Suntem analfabeți funcțional pentru că ne executăm copiii ca pe niște ținte din poligon.Tragem în creierele lor care acum se formează. Tragem necruțători cu toate „rețetele de succes” cu care ne îmbuibăm și cu toate “fericirile” pe care le cumpărăm de pe net.

Îi învățăm că vaccinul e prostie, că pământul e plat, că dacii a creat centre energetice pe Bucegi. Ăsta-i succesul românesc!

N-au nevoie acum de succes cu orice preț, nu au nevoie de atâtea fericiri.

România trece la Testul Pisa? Nu cred. Adevărul test este ca ei să fie cu adevărat iubiți, hrăniți, ascultați, protejați, să li se spună că suntem noi din ce în ce mai analfabeți, tot mai speriați de ceea ce urmează. Nici asta nu suntem în stare.

Vezi aici ce speriați suntem:

Testul Pisa are un singur sens pentru România de astăzi.

Doar dacă noi, părinți și educatori, ne înțelegem analfabetismul funcțional. Inadaptarea noastră la lumea de astăzi. Copiii? Elevii? N-au nici-o treabă cu PISA asta. N-au nici cea mai mică vină la 15-16 ani.

Citit manuale? Scrollul, frate, să trăiască! Asta-i adaptarea! Ce treabă are teorema lui Newton cu LIKE-ul, SHARE-ul, execuții la secundă?

Pisa ce-i? Are vreo treabă cu cel mai bestial joc de pe net acum, PlayerUnknown’s Battlegrounds? Nu! Atunci?

Poate eu m-am imflamat. Uite părerea specialiștilor:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro