Sari direct la conținut

The Group lanseaza agentia de programmatic media Prometheus, cu acces la instrumente exclusive de marketing ale Google

HotNews.ro
Zoltan Szigeti, Foto: The Group
Zoltan Szigeti, Foto: The Group

Holdingul de comunicare The Group, condus de Zoltan Szigeti si Mihaela Nicola, a lansat, joi, agentia specializata in programmatic media Prometheus, despre care spune ca este prima agentie cu o astfel de specializare de pe piata locala. Agentia foloseste tehnologie si instrumente proprii pentru planificarea si achizitia automatizata de spatiu media, precum si instrumente exclusive ale Google, The Group declarand ca Prometheus este prima agentie din Romania care a semnat un contract cu Google pentru acces la platforma de marketing a acestei companii. Reprezentantii holdingului romanesc au explicat pentru HotNews.ro de ce au simtit nevoia unei agentii separate de programmatic si ce ofera, mai precis, aceasta.

Prometheus este condusa de Cecilia Tanasoiu si are o echipa de sapte specialisti in programmatic si marketing analytics.

  • The Group a lansat aceasta agentie in conditiile in care programmatic trading-ul – achizitia si vanzarea automatizata de spatiu media, in principal online – atrage, de mai bine de un an, o atentie foarte mare si pe piata romaneasca, unde agentiile folosesc tot mai multe platforme de programmatic, dincolo de clasicele servicii automatizate ale Google. Intre altele, agentiile romanesti care fac parte din grupuri internationale au inceput sa foloseasca platformele promovate de propriile retele (de exemplu Cadreon in cazul Interpublic sau Xaxis in cazul WPP), iar multi publisheri online importanti si-au unit si ei fortele intr-o platforma dedicata vanzarii spatiului lor de publicitate, Proiectul Agora.
  • In cazul agentiilor de media, operatiunile de programmatic se desfasoara de obicei intern, fie la comun cu celelalte operatiuni de planificare si achizitie, fie prin departamente dedicate.

Reprezentanti The Group, pentru HotNews.ro:

  • De ce a simtit grupul nevoia unei agentii separate pentru programmatic? „Viziunea noastra si istoricul de dezvoltare The Group indica faptul ca acolo unde am identificat potential de business, am adaugat efort de dobandire a competentelor si inovatie si am lansat o agentie specializata. (…) Activitatile de programmatic implica cunostinte aparte fata de cele ale profesionistilor din agentiile clasice de media, presupune investitie in resurse, in instrumente de management al datelor, investitie in dezvolatrea unor capabilitati tehhice specifice si investitie in  tehnologie performanta. Am antrenat timp de un an oameni care au dobandit expertiza si sunt acum specailizati in Programmatic, am investit in toate resursele si capabilitatile necesare, este o specializare diferita astfel incat ea trebuie sa evolueze legitim intr-o agentie specilaizata si nu in culisele unei agentii clasice de media.”
  • Prometheus ca agentie specializata are doua lucruri noi (…): 1. „propria tehnologie si instrumente si platforma si date” 2. primul contract cu Google. Am „inventat” si dezvoltat parteneriate cu publisheri si proprietari de continut (parteneriate tip marketplace) – am transpus in Programmatic parteneriatele cu majoritatea publisherilor cu care aveam contracte clasice de cumparare media. Acest lucru a fost posibil doar dupa ce am investit in tehnologie si date si instrumente de gestionare a datelor. Am integrat in propria platforma Prometheus tehnologia DoubleClick astfel incat sa oferim unificarea canalelor digitale intr-o singura platforma (de la planificare, raportare si optimizare etc). Oferim totodata si planificare si optimizare a campaniilor online sincronizat cu campaniile offline. Tehnologia pe care o folosim ofera posibilitati extinse de masurare si folosire a vizibilitatii campaniei, permite audit de continut si (anti)frauda publicitara, respectiv identificarea surselor de afisari si click-uri frauduloase.
  • Accesul la platforma Google (singurul contract semnat astazi de Google cu o agentie din Romania) inseamna accesul la intreaga suita de instrumente Google dedicate marketingului digital, adica acces la: o varianta imbunatatita a modului Google Adwords; un instrument pentru amplificarea si optimizarea creatiei publicitare in timp real (video, banner, etc); platforma de programmatic buying a Google si toate sursele de spatiu disponibil pentru plasarea reclamelor atasate acestei platforme; acces la rezultatele integrate ale tuturor produselor si instrumentelor dezvoltate de Google pentru managementul campaniilor; acces privat la varianta Beta a prodselor nou dezvoltate de Google pentru programmatic, respectiv acces la aceste produse inainte ca ele sa fie public disponibile

Zoltan Szigeti/The Group si Dan Balotescu/Media Investment, citati in comunicatul de azi:

  • Zoltan Szigeti, presedinte: „Prometheus este raspunsul pentru nevoia de performanta a brandurilor, pentru solutii eficiente de marketing in aceasta „alta dimensiune”. Lansarea unei agentii specializate in Programmatic presupune o investitie substantiala si suntem fericiti ca am putut sa o facem, in beneficiul tuturor Clientilor nostri.”.
  • Dan Balotescu, managing partner Media Investment: „Activitatea de Programmatic planning & buying, capabilitatea de marketing analytics, desi utilizate ca enunturi la scara mai larga, sunt pe deplin intelese si aplicate de foarte putini specialisti.  Rezultatele lor vor reaseza eficient raporturile dintre branduri si consumatori pe internet, vor aduce vesti bune pentru site-urile „vii” si active, pentru publisheri, pentru bloggeri si proprietari de continut relevant, vor contribui la o eficienta sporita a investitiei brandurilor in comunicare. Clientii Media Investment vor beneficia in mod direct de expertiza oferita acum de Prometheus.”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro