The Times sustine ca are 105.000 de abonati platitori pentru versiunile online si iPad
News International, compania care detine publicatiile britanice The Times si The Sunday Times, a anuntat, marti, primele cifre privind numarul de oameni care au platit sa aiba acces la continutul online al celor doua publicatii, care in urma cu aproape patru luni au introdus accesul contra cost la editiile online. Potrivit Media Guardian, News International a vandut 105.000 de abonamente unor persoane interesate sa acceseze paginile web ale celor doua ziare sau aplicatiile lor pentru iPad si Kindle.
In plus, potrivit sursei citate, alti circa 100.000 de abonati ai editiei print si-au activat conturile pentru versiunile electronice. Luand in considerare „un anumit nivel de duplicare”, compania afirma ca are, in total, circa 200.000 de utilizatori platitori ai versiunilor digitale The Times si The Sunday Times. Dintre acestia, circa jumatate au abonamente lunare, dar compania nu precizeaza cati sunt utilizatori online sau de iPad.
Este citata, totodata, Rebekah Brooks, CEO News International, potrivit careia compania e multumita de rezultate, care „dovedesc in mod clar ca multi oameni sunt dornici sa plateasca pentru jurnalism de calitate in format digital”.
Tot Media Guardian arata, insa, separat ca exista unele probleme in privinta cifrelor avansate de News International, cifre care „nu sunt suficient de transparente pentru a oferi o imagine clara”:
- totalul de 105.000 de abonati digitali se refera atat la abonati exclusiv online, cat si la oameni care au cumparat aplicatia iPad
- nu este clar cati dintre cititori sunt britanici si cati sunt din afara tarii, o informatie esentiala pentru publicitari
- nu se precizeaza cati dintre cei 105.000 de utilizatori au apelat la abonamente lunare, saptamanale sau zilnice
- nu exista informatii privind rezultatul financiar de pana acum al deciziei News International de a introduce acces cu plata la continutul digital.
In urma cu o saptamana, Nielsen estima ca 362.000 de oameni au accesat lunar, in medie, continutul cu plata al The Times si The Sunday Times in perioada iulie-septembrie. Nielsen aprecia, atunci, ca traficul pe prima pagina a acestor site-uri a scazut cu 43%, iar numarul de articole accesate – cu 88%, de cand a fost introdus accesul cu plata in cazul celor doua website-uri. Nielsen estima ca in iulie-septembrie 1,78 milioane de vizitatori unici provenind din Marea Britanie au vizitat in medie, lunar, frontpage-urile The Times si The Sunday Times, pe cand in perioada aprilie-iunie media lunara era de 3,1 milioane de vizitatori unici.