Tintirea inflatiei

Tintirea inflatiei, ca practica reala si rezultate scontate, depinde de functionarea economiei, cu diverse constrangeri pentru politica bancii centrale

BNR a anuntat introducerea “tintirii inflatiei“ (TI), ca regim de politica monetara, in 2005. Aceasta in conditiile in care scaderea inflatiei (dezinflatia) este un succes al ultimilor ani; inflatia este probabil sa ajunga sub 9% in 2004 si in jur de 7% in anul ce vine.

BNR doreste TI pentru a consolida asteptarile cetatenilor si firmelor privind scaderea inflatiei, in perspectiva admiterii in Uniunea Europeana. Ungaria, Polonia, Cehia au adoptat acest regim in deceniul trecut, ceea ce este poate un imbold, dar experienta lor nu este concludenta.

TI semnifica, intre altele: o axare mai clara si accentuata a politicii bancii centrale pe tinta de inflatie; depasirea unor proceduri simple (mecanice) de urmarire a tintei de inflatie – ma refer la controlul agregatelor monetare sau folosirea cursului de schimb ca ancora antiinflationista; utilizarea de modele structurale si macroeconometrice care orienteaza politica monetara; un orizont

de timp adecvat (nu scurt) intre actiunile bancii centrale si efectele scontate, ce depinde de mecanismul de transmisie a politicii monetare; transparenta si comunicare buna. TI inseamna sa “citesti“ evolutia economiei cu cel putin patru trimestre in avans si sa adopti masuri de prevenire a devierilor previzibile de la tinta de inflatie asumata.

Regimul TI, ca practica reala si rezultate scontate, depinde de o serie de conditii. Am in vedere functionarea economiei, cu diverse constrangeri pentru politica bancii centrale. Este dificil astfel de admis ca BNR va lasa cursul de schimb cvasiliber pentru a avea camp sporit de manevra in politica monetara, in viitorul apropiat.

Aceasta ipoteza ar fi si mai putin plauzibila daca s-ar deschide piata monetara interna pentru investitori nonrezidenti, care ar fi atrasi de operatiuni speculative. BNR nu-si permite sa nu se uite la cursul de schimb (dovada sunt operatiunile mari de sterilizare a excesului de lichiditate).

Aceasta deoarece economia interna nu are suficienta flexibilitate si gradul de indisciplina financiara este major. Persistenta unor deficite cvasifiscale nu neglijabile si alte poveri potentiale asupra bugetului public nu usureaza autonomia politicii monetare. Nici finantarea deficitelor externe nu se face preponderent prin fluxuri stabile, pe termen lung.

Daca BNR ar centra simplist (exclusiv) politica monetara pe o tinta de inflatie (fie cu marja), iar cursul de schimb ar fi lasat sa-si gaseasca liber un nivel de echilibru, am asista probabil la o supraimpovarare a politicii bugetare si instabilitate marita a activitatii economice. Chiar tinta (marja) de inflatie ar fi periclitata daca am avea iesiri masive de capital si leul s-ar deprecia mult.

Nici nu trebuie subestimate modificari ce se petrec in economia de tranzitie romaneasca, care ingreuneaza constructia de modele structurale, surprinderea de relatii comportamentale. Intervin si zona subterana si euro(dolar)izarea economiei in descifrarea mecanismului de transmisie monetara.

Avem de-a face aici cu o problema de logistica a carei solutionare implica resurse intelectuale pentru constructia si operarea modelelor ce sustin regimul TI. Constructia de modele structurale nu este usoara, iar inexistenta lor ar lipsi de continut regimul TI. BNR este intr-o faza incipienta in aceasta privinta. Si conditiile externe au semnificatie pentru introducerea TI.

TI are o anume flexibilitate si practicarea sa nu se face prin adoptarea orbeasca a unor proceduri si a rezultatelor unor modele; inteligenta umana nu poate fi pur si simplu inlocuita de modele. Pe de alta parte, TI arata clar o specializare functionala a sarcinilor in politica economica cu banca centrala, urmarind tinta de inflatie.

Devierea de la tinta de inflatie poate fi efectul unei modelari defectuoase, al unor erori de evaluare sau al unor socuri puternice. Primul caz afecteaza credibilitatea unei banci centrale; al doilea arata ca nu exista regim infailibil.

BNR a castigat credibilitate in ultimii ani prin dezinflatia reusita. Acest rezultat poate fi consolidat printr-o politica realista. A introduce “tintirea inflatiei“ in 2005, intrucat a fost anuntata, si a practica un regim imperfect este o posibilitate mizandu-se pe ameliorarea sa rapida.

Nu ar fi insa vorba de un regim de TI propriu- zis, ceea ce nu este irelevant; apare si riscul ca ameliorarea de regim sa nu fie rapida. Alternativ, se poate incerca TI cat mai aproape, procedural, de practici exemplare, dar exista riscul pierderii de credibilitate, daca minusuri logistice si restrictii impuse de functionarea economiei conduc la devieri mari de la tinta (marja) de inflatie.

In fine, se poate astepta cu TI pana ce conditiile permit.