Țânțari, august 2018. Primarul Bucureștiului se scarpină?
6 august 2018. Bilanț. 12 înțepături țânțari. Patru beri. La terasă, după ora 8, am purtat pantaloni și tricou cu mâneci lungi. Cu o seară înainte, 10 înțepături, șpriț. La terasă, folosind Autan. Cea mai rușinoasă: o înțepătură în mijlocul obrazului. Vinovați: Primăria, dezinsecția și ploaia. Dumnezeu/Darwin. Primăria dă vina pe firma de dezinsecție. Firma nu a putut ieși pe teren pentru că vara asta a plouat des. În joc sunt bilioane de înțepături și un contract de 6 milioane euro. Oare Primarul Bucureștiului se scarpină? Apropo, pe la Mamaia, 2 Mai cum stați cu țânțarii?
Plăcere. Beau o bere, sunt cu prietenii.
Poate chiar spun o glumă bună. Se râde. Și mă scarpin cu plăcere. Unde-i durerea? După bere, singur, sunt vinovat. N-am antitânțar. M-am îmbrăcat ca vara. Este vina mea.
Înjur, scărpinatul e cu jenă. Tocmai pe mine să mă muște?
Cu ce dau să scap? Am îmbrăcăminte cu mâneci și craci lungi. Tot atacat. Seria a doua nu mai e plăcere. Deja, aduc vorba de țânțari la șpriț. Nu mai merge altfel. Aseară mi-am suflecat mâneci și pantaloni și m-am udat cu spirt, apoi cu apă. De scărpinat. Apoi, cu bere. Uscat, am fost țintă și mai și. Iar am gândit greșit.
Înjur Primăria. Greșit. Doamna Firea de la Primărie nu este vinovată, ba din contră, a luat atitudine. A trimis o scrisoare de nemulțumire către SC Coral SRL, firma cu dezinsecție. VEZI declarația în finalul articolului.
Înjur Coral.Domnul Cazmală de la Coral declară că nu este de vină. Vara asta este de vină. A plouat. Des, în București.VEZI declarația în finalul articolului.
Înjur țânțarii. Ei te mușcă.Se numesc: Ţânţarul Comun, agresiv dimineaţă şi seară, și Țânţarul Tigru, non stop.VEZI declarația în finalul articolului.
Înjur că-s om. S-a demonstrat că omul este un animal care simte mușcătura și se scarpină.
Înjur perechea Darwin/Dumnezeu. Băieții ăștia au făcut omul și țânțarul.Cum arată Dumnezeu vara mușcat de țânțari?
Prognoza meteo pentru mâine: Tunete, fulgere, va ploua pe teritorii întinse.Reprize de ploaie.
Băi, rog, cine iese la o bere să se înscrie pe facebook/perspektiva.roPentru monitorizarea înțepăturilor.
Oare, Primarul Capitalei se scarpină?
Declarații oficiale:
Gabriel Cazmală, şef centru dezinsecţie: “Abia astăzi am citit acea scrisoare, după cum vedeţi, ne-am mobilizat cu mai multe echipaje şi speram să ţinem sub control fenomenul, pentru început, din cauza sezonului ploios au apărut foarte mulţi ţânţari.” Reprezentantul firmei reclamă faptul că ar fi trebuit să facă tratamentele preventive de la începutul lunii, dar nu au fost chemaţi de primărie.
Gabriela Firea, Primăria Capitalei: ”Deşi, conform documentaţiei aferente contractului, aveţi obligativitatea menţinerii limitei de confort pentru cetăţeni, prin atingerea unui nivel scăzut al existenţei populaţiei de ţânţari, în ultima perioadă, sesizările primite de la locuitorii municipiului Bucureşti demonstrează exact contrariul. Astfel, în ultima perioadă, la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Primăriilor de Sector, s-au primit numeroase sesizări scrise, apeluri telefonice, cât şi mesaje pe reţelele de socializare, cu privire la prezenţa masivă a ţânţarilor şi disconfortul pe care aceştia îl creează cetăţenilor din diverse zone ale oraşului. În exprimarea nemulţumirii, avem în vedere şi condiţiile meteo nefavorabile de la începutul acestei luni şi până în jurul datei de 11.07.2018, dar nu putem să nu ţinem cont de faptul că, în calitate de operator al serviciului, aveţi obligativitatea de a identifica toate zonele problemă de pe raza oraşului, care trebuie evaluate si tratate cu prioritate pentru a preîntâmpina, astfel, dezvoltarea necontrolată a populaţiilor de ţânţari”.
Țânțarii nu au prezentat redacției o replică, până la publicarea acestui material.