Sari direct la conținut

Toate clădirile ce vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape de zero

HotNews.ro
Casa cu panouri fotovoltaice, Foto: HotNews / C.P.
Casa cu panouri fotovoltaice, Foto: HotNews / C.P.

​În România, la fel ca în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, clădirile pentru care recepția la terminarea lucrărilor se efectuează în baza unei autorizații de construire emise începând cu 31 decembrie 2020 trebuie să respecte standardul nZEB („nearly zero energy building”), informează Energy Policy Group (EPG), în cadrul proiectului „România eficientă”. Adică, trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero, asigurat în mare parte din surse regenerabile de energie, dar și printr-un grad ridicat de eficiență energetică.

Obligația este valabilă pentru orice nouă clădire privată, indiferent că sunt locuințe individuale, blocuri multifamiliale, clădiri de birouri sau alte tipuri de spații.

Pentru clădirile publice, această obligație era deja valabilă încă de la finalul lui 2018.

În legislația națională, clădirea al cărei consum de energie este aproape egal cu zero este acea „clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie pentru asigurarea performanței energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut și este acoperit în proporție de minimum 30% cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km față de coordonatele GPS ale clădirii, începând cu anul 2021”.

Performanța energetică înseamnă necesarul de energie pentru a răspunde nevoilor legate de utilizarea normală a clădirii: încălzirea, apa caldă menajeră, răcirea, ventilarea și iluminatul. Pentru perioadele 2031-2040, 2041-2050 și după 2051, procentul obligatoriu de energie din surse regenerabile se va stabili prin hotărâre a Guvernului.

Primarii localităților cu mai mult de 5.000 de locuitori trebuie să elaboreze planuri locale multianuale pentru creșterea numărului de clădiri noi și existente al căror consum de energie este aproape egal cu zero, în care pot fi incluse obiective diferențiate în funcție de zonele climatice și de funcțiunile clădirilor.

Prevederile sunt incluse în Legea nr. 101/2020, ce modifică Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor și care transpune Directiva 2018/844/UE din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică, mai arată Energy Policy Group (EPG) prin comunicatul de presă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro