Sari direct la conținut

Todd Leventhal, expert in teoriile conspiratiei, Departamentul de Stat – Nu exista niciun dubiu: aselenizarea a fost reala!

HotNews.ro

„Nu exista niciun fel de indoiala ca aselenizarea a fost adevarata. Avem dovezi foto si video, declaratiile multor oameni implicati in mod direct in acest efort si aproape 400 de kg de roci lunare, care sunt, in mod fundamental, diferite de pietrele de pe Pamant”, sustine Todd Leventhal, care este expert in teoriile conspiratiei la Departamentul de Stat al SUA. El a explicat intr-un interviu pentru HotNews.ro de ce aselenizarile realizate de misiunile Apollo au fost reale, cum tehnologia americanilor era cu mult inaintea tuturor si motivele pentru care explicatiile aduse de adeptii teoriilor conspiratiei nu rezista in fata dovezilor stiintifice.

Adrian Novac: Sunteti expert in teoriile conspiratiei. Cand au inceput oamenii sa creada in astfel de teorii? Care sunt diferentele intre teoriile conspiratiei de-acum si, de exemplu, cele care circulau in urma cu 300 de ani?

Todd Leventhal:Teoriile conspiratiei sunt atat de mult raspandite incat ele ar putea sa reflecte cateva aspecte fundamentale ale naturii umane, asa cum este de exemplu suspiciunea. In urma cu sute de ani in urma, suspiciunile aveau tendinta sa fie mai mult religioase in natura lor – despre unii oameni se credea ca erau vrajitori sau posedati de diavol. In vremurile moderne, suspiciunile inclina sa ia mai mult o forma politica. Unele dintre primele teorii moderne ale conspiratiei au fost despre Revolutia franceza.

A.N.: De ce oamenii au nevoie sa creada si in altceva care e diferit de explicatia oficiala a unui eveniment? De ce oamenii au si „o a doua parere”?

T.L.: Nu stiu de ce oamenii cred in teoriile conspiratiei. Acestea ofera o intriga dramatica de genul alb si negru, bunul impotriva raului, care face apel la simtul nostru pentru dreptate, eroism si neliniste in fata pericolului. Ele ofera simplitate si convingere morala intr-o lume care poate fi tulburator de complexa, confuza si indoielnica din punct de vedere moral. Si, in plus, ele ofera un statut special si prestigiu celor care, se presupune, au strapuns valul masinatiunilor secrete si, chipurile, au cunostinte speciale despre felul in care lumea functioneaza „cu adevarat”.

A.N.: Chiar daca un eveniment foarte important sau cu un impact urias este explicat in toate detaliile sale, exista oameni care vorbesc despre cei care, in secret, conduc lumea. Exista cineva (CIA, Grupul Bilderberg, conspiratia evreiasca mondiala, guvernul american) care manipuleaza lumea?

T.L.: Niciun grup nu are puterea pentru a manipula in secret evenimentele care au loc in lume. State individuale, sute de mii de grupuri si milioane de oameni influenteaza lumea, fiecare in masura de care este capabil. Evenimentele mondiale sunt rezultatul acestor influente complexe, multiple si nu al unei organizatii secrete, atotputernice.

A.N.: Asasinarea presedintelui Kennedy, atacurile din 11 septembrie, criza economica, aselenizarea – toate au loc loc pe lista teoriilor conspiratiei. Ar trebui sa acceptam explicatiile oficiale ale evenimentelor? Este gresit sa avem o opinie despre un eveniment care este complet diferit fata de ceea ce ne spun autoritatile?

T.L.: Fiecare are dreptul la propria sa opinie, insa cele mai precise sunt cele bazate pe fapte, motive, bunul simt si dovezi. Cartea de 1.600 de pagini a lui Vincent Bugliosi, Reclaiming History: The Assassination of President John F. Kennedy, care demonstreaza ca Lee Harvey Oswald a fost singurul asasin, este cel mai complet volum despre asasinarea lui Kennedy. Osama ben Laden a admis ca organizatia Al-Qaeda a organizat atacurile de la 11 septembrie iar raportul The 9/11 Commission explica in detaliu cum au avut loc atentatele. Cat privesc radacinile actualei crize economice, ele nu sunt atat de simplu de inteles si se datoreaza unui set complex de factori economici, nu unei conspiratii.

A.N.: Pe 20 iulie, marcam cei 40 de ani de cand Neil Armstrong si Buzz Aldrin au pus piciorul pe Luna. A fost aselenizarea o pacaleala? Cum puteti sa convingeti pe cineva ca Armstrong si Aldrin au ajuns intr-adevar pe Luna?

T.L.: Nu exista niciun fel de indoiala ca aselenizarea a fost adevarata. Avem dovezi foto si video, declaratiile multor oameni implicati in mod direct in acest efort si aproape 400 de kg de roci lunare, care sunt in mod fundamental diferite de pietrele de pe Pamant. Daca oamenii au indoieli, ar trebui sa examineze dovezile existente pe pagini de internet precum “Did We Land on the Moon?”, a lui Robert Braeunig, “Moon Hoax”, a lui Redzeo si “BadAstronomy.com”.

De exemplu, site-ul “Moon Hoax” a lui Redzero indica faptul ca rocile lunare „sunt diferite complet fata de ceea ce e pe Pamant si nu ar fi putut fi construite artificial, deoarece poarta urmele expunerii de miliarde de ani la vid, radiatii cosmice foarte puternice, asteroizi mici ca dimenisune si, practic, lipsei de apa. Nimic pe Pamant nu poate copia asta, fie ca este natural sau creat de mana omului”.

Todd Leventhal

* Senior Policy and Planning Officer at U.S. Department of State (in prezent)

* Director at Interagency Strategic Communication Network (un an si 9 luni)

* Counter-Misinformation Officer at U.S. Department of State (timp de 22 de ani)

* absolvent al Universitatii Colorado (Boulder) * are doua masterate: Business Administration (Harvard) si Russian Area Studies (Georgetown) * fost jurnalist la Vocea Americii, s-a ocupat de problemele URSS (in anii ’80) si de cele africane (in anii ’90)

* studieaza teoriile conspiratiei de peste 15 ani: dezinformari ale regimului sovietic si cel irakian, zvonuri false despre traficul de organe si atacurile de la 11 septembrie 2001, analizarea „legendelor urbane”

A.N.: Care sunt dovezile ca programul Apollo a dus oameni pe Luna si i-a adus inapoi pe Pamant?

T.L.: Cred ca am oferit un raspuns mai sus.

A.N.: Care este povestea celebrului steag pe care astronautii l-au infipt in suprafata Lunii?

T.L.: Neil Armstrong si Buzz Aldrin au plasat pe Luna un steag care in poze pare ca se misca in bataia vantului. Asa cum explica site-ul BadAstronomy.com:

„[Steagul] nu se misca. Arata asa datorita felului in care a fost desfasurat. Steagul atarna de un bat orizontal care iese dintr-un bat vertical. Cei de pe Apollo 11 nu au reusit sa faca batul sa se intinda complet, astfel incat steagul nu s-a intins cu totul. Are o ondulatie, precum o perdea care nu e trasa complet. In zborurile ulterioare, astronautii nu l-au intins complet in mod intentionat deoarece le-a placut felul in care arata”.

Pentru mai multe amanunte, cititi si “Where No Flag Has Gone Before.”

A.N.: Ce le spuneti celor care sustin varianta conspiratiei ca nu exista stele in fotografiile facute de Apollo? Exista o explicatie logica?

T.L.: Explicatia este, din nou, foarte simpla. Site-ul Did We Land on the Moon? al lui Robert Braeunig explica: „Pozele facute de Apollo sunt ale unor obiecte luminate puternic de pe suprafata Lunii, pentru care s-au folosit setarile de expunere rapida. Aceasta pur si simplu nu a permis suficienta lumina de la stele pentru a o inregistra pe film; pentru acelasi motiv, in imaginile Pamantului luate din spatiu lipsesc stelele. Stelele sunt acolo; ele pur si simplu nu apar in imagini”.

A.N.: Ati studiat mult pe marginea acestui subiect si, de asemenea, ati scris mult pe marginea aselenizarii. Care este cea mai ciudata teorie pe care ati auzit-o despre aselenizare?

T.L.: De fapt, altii au studiat aceasta chestiune cu mult mai mult decat am facut-o eu. Aceasta intrebare ar trebui sa le-o punem lor.

A.N.: Multi oameni spun ca tehnologia detinuta de NASA in anii ’60 nu permitea o aselenizare. E adevarat?

T.L.: Tehnologia, in special procesarea informatiilor, a avansat enorm in ultimii 40 de ani. Cu toate acestea, asa cum arata site-ul “Moon Hoax” a lui Redzero: „NASA se afla in plina dezvoltare tehnologica si daca nu aveau tehnologia, o puteau cumpara. Ceea ce aveau ei la dispozitie era cu mult inainte la orice altceva existent in acea perioada.

Nu-ti trebuie prea multa putere data de computere pentru a pune la cale un zbor spre Luna. [Acest lucru implica] fizica newtonian, [care] poate fi facuta pe o simpla foaie de hartie de orice fizician care-si merita banii…

Este uimitor ce poti obtine cu computere primitive daca nu-ti faci griji in legatura cu interfata moderna. De asemenea, cea mai mare parte din ceea ce trebuia calculat la computer in misiunile Apollo a fost facut de computerele mari pe Pamant si transmise apoi prin radio. Nu totul a trebuit transportat la bord”.

A.N.: Credeti ca NASA ar fi facut totul sa castige Cursa Spatiala cu URSS, incluzand aici falsificarea aselenizarii?

T.L.: Categoric nu. Aduceti-va aminte, orice conspiratie care sa falsifice o aselenizare ar fi implicat minim cateva sute de oameni. Nu ar fi fost doar imposibil sa convingi atat de multe persoane decente sa actioneze intr-un mod atat de murdar. In plus, ar fi fost si imposibil sa impiedici pe fiecare dintre ei sa scoata la lumina un astfel de secret pentru 40 de ani. De asemenea, asa cum a spus Robert Braeunig:

„Riscurile implicate in incercarea de a realiza o inselaciune sunt enorme. Efectul devastator pe care dezvaluirea unei farse le-ar avea asupra reputatiei Statelor Unite ar fi mult mai grava decat simpla misiune esuata de a ajunge la Luna… Si, de asemenea, de ce sase aselenizari? Dupa Apollo 11, obiectivul a fost atins, asa incat de ce sa falsifici inca cinci aselenizari?… Sa continui sa faci farse nu ar face decat sa creasca posibilitatea de a face o greseala si de a fi prins”.

A.N.: Daca aselenizarea a fost aranjata intr-un studio, cum se face ca sovieticii nu au facut una la fel?

T.L.: Faptul ca, dupa cate cunosc eu, nimeni nu a regizat o aselenizare intr-un studio este o alta dovada ca organizarea unei astfel de pacaleli nu e atat de simpla precum pretind adeptii teoriilor conspiratiei.

A.N.: Toate cele sase aselenizari reusite au avut loc in timpul Administratiei Nixon. Cum se face ca oamenii si-au pierdut interesul de a merge pe Luna dupa ce el a parasit Biroul Oval?

T.L.: Aceasta intrebare ar trebui pusa mai bine celor de la NASA.

A.N.: Cand credeti ca vom merge inapoi pe Luna? Sau acum planeta Marte este principala tinta?

T.L.: Din nou, este o intrebare la care NASA ar trebui sa raspunda.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro