Sari direct la conținut

Tom si Jerry ar trebui sa se fugareasca prin Iad

HotNews.ro

Mickey Mouse este in slujba satanei si trebuie sa moara, sustine un cleric musulman. La fel sta treaba si cu Tom si Jerry in opinia seicului Muhammad Munajid, care crede ca aceste personaje de desene animate sunt imorale si ii influenteaza negativ pe copiii islamici.

Clericul a mai afirmat, de curand, ca Jocurile Olimpice de la Beijing ar fi „Olimpiada bikinilor”, din cauza echipamentului sportivelor care, potrivit acestuia, l-au incantat pe satana, arata Mediafax.

Discursul impotriva personajelor de desene animate a fost tinut in timpul unui program pe teme religioase si a fost transmis de un post de televiziune arab.

„Soarecele este unul dintre soldatii satanei, fiind un instrument al acesteia”, a declarat acesta, potrivit traducerii asigurate de Middle East Media Research Institute. „Potrivit legii islamice, soarecele este o creatura repulsiva si imorala. Cum credeti ca cei mici vad soarecii, dupa Tom si Jerry?”, a adaugat el.

„Chiar si creaturile care sunt repulsive prin natura, logica si potrivit legii islamice, s-au transformat in fiinte minunate, iubite de copii. Chiar si soarecii. Mickey Mouse a devenit un personaj incantator, chiar daca, potrivit legii islamice, Mickey Mouse ar trebui ucis”, a afirmat clericul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro