Sari direct la conținut

Toma Petcu: Vom organiza o echipa de cercetare care va inspecta mina cu mina, atat pe cele aflate in exploatare, cat si pe cele aflate in proces de inchidere

HotNews.ro

In mai putin de o luna au avut loc in minele din Valea Jiului doua evenimente tragice, produse in conditii complet diferite, motiv pentru care Ministerul Energiei va organiza o echipa de cercetare care va inspecta mina cu mina, atat pe cele aflate in exploatare, cat si pe cele aflate in proces de inchidere, a anuntat luni, la Uricani, Toma Petcu, ministrul energiei.

Reamintim ca luni dimineata, un miner si-a pierdut viata si trei au fost raniti, intr-o deflagratie care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului, care se afla in procedura de inchidere. La inceputul lunii octombrie, a avut loc o surpare intr-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, in urma careia doi mineri si-au pierdut viata.

Potrivit ministrului, minerii afectati de accidentul de astazi se aflau in momentul producerii evenimentului intr-o zona betonata, netraversata de nici un fel de cablu. Implicit, de nici un cablu electric.

„Astept de la aceasta echipa concluzii in cel mai scurt timp privind vulnerabilitatile la zi din fiecare mina in parte. Ma astept ca aceasta cercetare sa aduca la lumina orice potential risc, atat in privinta dotarii cu materiale si echipamente de siguranta, cat si respectarea normelor de securitate in munca de fiecare angajat care lucreaza in mine”, a mai spus Toma Petcu.

Acesta a precizat ca este o masura pe termen scurt, dar, in paralel vom declansa procedura de achizitie pentru un studiu elaborat privind riscurile din minele de carbune din Romania.

„In final, fac precizarea ca ancheta pe care am promis-o dupa tragedia de la mina Lupeni, in paralel cu cea a ITM, a fost deja finalizata. Vom prezenta concluziile acesteia dupa ce ITM isi va incheia propria ancheta. Termenul avansat de ITM pentru prezentarea concluziilor este 31 noiembrie”, a mai spus ministrul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro