Sari direct la conținut

Top 10 cele mai ieftine masini din lume

HotNews.ro

India si China sunt tarile cu cele mai ieftine autovehicule din lume. Cu toate astea, niciuna dintre masinile ieftine produse aici nu este importata in Europa sau Statele Unite, pentru ca nu corespund normelor de poluare si siguranta. In top este pomenita si Renault Logan, care se vinde in India cu aproximativ 1.500 de dolari mai putin decat in Romania.

Desi a intrat ultima in clubul masinilor ieftine, Tata Nano a ajuns direct pe primul loc. Urmeaza sa fie distribuita in India si costa 2,497 de dolari. I se mai spune si “Masina poporului”. A fost proiectata de Ratan Tata, presedintele gigantului indian Tata Motors, care a gandit-o ca o masina ieftina, destinata familiilor cu venituri mici. Modelul de baza nu este prevazut cu radio, aer conditionat sau air bag-uri, insa are o instalatie contra poluarii.

Pe locul 2 – Chery QQ. Este o masina micuta, de oras, produsa in China, de Chery Automobile, si vanduta contra sumei de 4,781 dolari. Ea a fost obiectul unui scandal, dupa ce General Motors a dat in judecata constructorul asiatic pentru ca modelul Chery QQ este o copie fidela a modelului Chevrolet Spark.

Pe locul 3 – Suzuki Maruti 800. Este distribuita in India, la un pret aproape dublu fata de Tata Nano. In anii 80-90 a fost considerata cea mai ieftina masina din aceasta tara.

Pe locurile 4 si 5 – Geely MR si Geely HQ SRV, tot din India. Prima costa 5,500 de dolari, iar a doua cu aproape 300 de dolari mai mult. Sunt fabricate de Geely Automotive care a incercat sa-i atraga pe clientii americani cu produsele sale ieftine.

In a doua parte a clasamentului: Chery A1 (China, 7.394 dolari), Tata Indica (India, 8.894 dolari), Hyundai I10 (vandut in India, contra sumei de 9.096 de dolari) si Fiat Palio (distribuit de constructorul italian in India, pentru 9.242 de dolari).

Renault Logan este cea mai scumpa dintre cele mai ieftine masini din lume. Ea este vanduta in India cu 9.477 de dolari.

Sursa: Forbes.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro